publicat in Întrebări și răspunsuri pe 12 Martie 2023, 16:48
Un preot oarecare, fiind ales de locuitorii unei cetăți episcop, a trimis să fie întrebat Bătrânul (Sfântul Ioan al Gazei) dacă vrea Dumnezeu ca el să fie episcop:
Frate, m-ai întrebat ceva peste puterea mea. Căci sunt un om prea mic și n-am ajuns la măsura aceasta. L-ai lăsat pe Apostol și mă întrebi pe mine, care n-am pus nici măcar început vieții de călugăr? Åži ce zice Apostolul? „Cel ce poftește episcopie, bun lucru poftește. Dar episcopul trebue să fie nepătat, etc.” (I Tim. 3, 2). Dar tot Scriptura zice, ca din partea lui Dumnezeu, către fiii lui Israel: „De veți întreba în numele Meu pe un proroc mincinos și veți fi vrednici să auziți adevărul, voi pune cuvântul adevărat în gura prorocului mincinos ca să-l spună vouă”. De aceea îți spun și eu ție: „Dacă ai împodobit frumos casa ta și ai pregătit inima ta spre primirea acestui mir bine mirositor” (II Cor. 2,15), potrivit învățăturii Apostolului, de la Dumnezeu ți s-a gătit ție aceasta. Căci nemincinos este Cel ce zice: „Să-ți dea ție Domnul după inima ta” (Ps. 19, 5).
Sfântul Ioan al Gazei, Filocalia XI