Convorbirea lui Hristos cu Nicodim Fariseul

Să situăm mai întâi evenimentul în cadrul misiunii de evanghelizare a lui Hristos. După Sfântul Ioan, lucrurile se petrec după Nunta din Cana, care a avut loc probabil la întoarcerea Domnului din Iudeea (după Botezul Său)¹, dar nu imediat. Putem crede că Hristos S-a instalat deja la Capernaum cu ucenicii Săi, poate doar cu o parte din ei. Însă Sfântul Ioan este destul de precis cu privire la această întâmplare: Hristos a urcat la Ierusalim pentru Paști (cel din primul an al misiunii Sale), unde a făcut prima curățire a Templului (care nu este raportată decât de Sfântul Ioan), lucru care I-a atras ura Sinedriului. Și probabil, cu această ocazie, Nicodim a putut să-L întâlnească, deoarece Nicodim locuia la Ierusalim, iar Iisus în Galileea.

Cine era Nicodim?Era un fariseu, după cum arată Sfântul Ioan, adică membru al unei „secte” evreiești rigoriste, „fruntaș al iudeilor”², adică un om de seamă, membru al Sinedriului, și după cum îl califică Domnul un „dascăl”, adică un învățător al Legii, un cărturar. Tradiția ne aduce mai multe informații. Era foarte bogat (mare proprietar de pământuri) și provenea dintr-o mare familie evreiască din Iudeea, de fel din Ierihon³dating when you are brokeonline dating singles ushttps://apostolia.eu/index.php/dating-app-attractiveness/ Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Şi merge chiar mai departe, arătând planul lui Dumnezeu, Tatăl Său ceresc: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat… ”. Și a trimis pe Fiul Său nu pentru a judeca lumea, ci pentru a o mântui, cu condiția să creadă în El. Aici Domnul se adresează tuturor evreilor, tuturor oamenilor. Și sfârșește printr-o judecată apropiată de Prologul Sfântului Ioan: „că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.” (Cf. In 1, 4-5, 9-11).

De fapt, Hristos îi revelează lui Nicodim – și nouă, cititorilor Evangheliei – toată istoria mântuirii pe care o va săvârși. Este extraordinar faptul că Hristos arată aici, la începutul misiunii Sale, și unui om „de rând” (care nu face parte din echipa Sa, din colegiul apostolic), ceea ce va revela peste trei ani numai celor 11 ucenici (căci Iuda ieșise din Foișor); într-adevăr în această revelație se află multe elemente din „cuvântul Său cel de pe urmă”, care este cea mai mare revelație dată vreodată de Dumnezeu oamenilor. Hristos lucrează mereu cu o libertate suverană – dumnezeiască –, dinaintea căreia rămânem muți de admirație.

Convorbirea se oprește aici, brusc. Nu are introducere și nu are nici concluzie: este ca o „comoară ascunsă într-un câmp” (Mt 12, 44), surprinzătoare, deconcertantă. Așa lucrează Dumnezeu, adesea, în viețile noastre… Însă vom vedea mai departe că ea va da multe roade duhovnicești.

Nicodim, care era de partea lui Iisus, se va converti și va deveni ucenic al lui Hristos. El va lua în mod deschis apărarea lui rabi Iisus dinaintea Sinedriului, la sărbătoarea Corturilor, peste trei ani, când marii preoți și fariseii au vrut să-L aresteze pe Iisus: „Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?” (In 7, 51); o adevărată dovadă de curaj. Tradiția spune că a părăsit Sinedriul, la procesul lui Iisus, ca și prietenul său Iosif Arimatianul; astfel, ei nu au participat la osândirea la moarte a lui Mesia și au salvat onoarea iudaismului și a Israelului. În sfârșit, cu Iosif Arimatianul a pogorât de pe Cruce scumpul trup al lui Hristos și a adus miresme pentru a-I face ungerea de îngropăciune. Tradiția spune că el – împreună cu Iosif – a păstrat sfântul Giulgiu⁷ al lui Hristos și i l-a dăruit Mariei, Maicii Sale, și a păstrat și sfânta Maramă⁸ a lui Hristos, punând-o într-un relicvariu pe care era gravat chipul lui Hristos pătimind. Se pare că a fost pe urmă botezat de Apostolii Petru și Ioan, prigonit de evrei, și că și-a găsit adăpost la ruda și prietenul său, faimosul rabi Gamaliel, stăpânul Sfântului Pavel. Moaștele sale au fost găsite în 415 (împreună cu cele ale Sfântului Ștefan) de un preot pe nume Lucian. A fost considerat ca sfânt de Bisericile din Occident și este sărbătorit pe 3 august, ca și Gamaliel.

Dincolo de destinul personal al Sfântului Nicodim Purtătorul de Mir, datorită lui se găsește în Evanghelie acest „monument” teologic al convorbirii sale cu Hristos. Mergând cu îndrăzneală să Îl întrebe pe Mesia despre țelul vieții pe pământ, a săvârșit o faptă bună pentru Israel, pentru Biserică și pentru întreaga omenire.

Note: