CuvaÌ‚nt Filocalic al Sfântului Maxim Mărturisitorul către Preacuviosul presbiter ÅŸi egumen Talasie despre diferite locuri grele din dumnezeiasca Scriptură

Răspuns:

Corupându‑se mai întâi libera alegere a raÅ£iunii naturale a lui Adam, s‑a corupt împreună cu ea ÅŸi firea, care a pierdut harul nepătimirii ÅŸi aÅŸa s‑a ivit păcatul (1). AÅŸadar, căderea voinÅ£ei de la bine la rău este cea dintâi ÅŸi cea mai vrednică de osândă. A doua, întâmplată din pricina celei dintâi, este mutarea firii de la nestricăciune la stricăciune, mutare ce nu poate fi osândită. Căci două păcate s‑au ivit în protopărinte prin călcarea poruncii dumnezeieÅŸti: unul vrednic de osândă ÅŸi unul care nu poate fi osândit, având drept cauză pe cel vrednic de osândă. Cel dintâi este al hotărârii libere, care a lepădat binele cu voia, iar al doilea al firii, care a lepădat fără voie, din pricina hotărârii libere, nemurirea (2). Această stricăciune ÅŸi alterare a firii, produsă una din alta, voind Domnul ÅŸi Dumnezeul nostru s‑o îndrepteze a luat toată firea ÅŸi astfel a avut ÅŸi El, în firea luată, trăsătura pătimitoare, împodobită cu nestricăciunea voii libere (3). Åži aÅŸa a devenit, prin fire, din pricina trăsăturii pătimitoare, păcat, de dragul nostru; dar necunoscând păcatul din aplecarea voii, datorită statorniciei neschimbabile a voii Sale libere, El a îndreptat trăsătura pătimitoare a firii prin nestricăciunea voii Sale libere, făcând din sfârÅŸitul trăsăturii pătimitoare a firii, adică din moarte, începutul prefacerii spre nestricăciunea cea după fire (4). Åži precum printr‑un om, care ÅŸi‑a mutat de bună voie libera alegere de la bine, s‑a săvârÅŸit în toÅ£i oamenii prefacerea firii din nestricăcioasă în stricăcioasă, la fel, printr‑un om, Iisus Hristos, care nu Și‑a mutat libera alegere de la bine, s‑a săvârÅŸit în toÅ£i oamenii restabilirea firii din starea de stricăciune în cea de nestricăciune.

Necunoscând deci Domnul păcatul meu, adică povârnirea voinÅ£ei mele libere, nu a luat ÅŸi nu s‑a făcut păcatul meu (5). Dar luând păcatul cel pentru mine, adică stricăciunea firii pentru povârnirea voii mele libere, s‑a făcut pentru noi om prin fire pătimitor, desfiinÅ£ând prin păcatul cel pentru mine păcatul meu (6). Åži precum în Adam hotărârea liberă a voinÅ£ei lui proprii pentru rău a desfiinÅ£at podoaba comună a nestricăciunii firii, Dumnezeu, socotind că nu e bine ca omul, care ÅŸi‑a înrăit voia liberă, să aibă o fire nemuritoare, la fel, în Hristos, hotărârea voii Sale proprii pentru bine a spălat ruÅŸinea comună a stricăciunii întregii firi. Åži astfel la înviere firea a fost preschimbată întru nestricăciune, pentru neclintirea voii libere spre rău, Dumnezeu judecând că e drept ca omul, care nu ÅŸi‑a schimbat voia liberă spre rău, să primească iarăÅŸi firea nemuritoare. Iar omul acesta este Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat, care Și‑a unit SieÅŸi, după ipostas, trupul străbătut de sufletul raÅ£ional. Căci dacă pătimirea, stricăciunea ÅŸi moartea cea după fire a adus‑o în Adam povârnirea voii libere, pe drept cuvânt neclintirea voii libere din Hristos a adus nepătimirea, nestricăciunea ÅŸi nemurirea cea după fire, prin Înviere.

Schimbarea firii spre pătimire, spre stricăciune ÅŸi spre moarte e deci osânda păcatului săvârÅŸit prin hotărâre liberă de Adam. Această stare nu a avut‑o omul dintru început de la Dumnezeu, ci a înfiinÅ£at‑o ÅŸi a cunoscut‑o, săvârÅŸind prin neascultare păcatul cu voia. Osânda prin moarte este rodul acestui păcat. Luând deci Domnul osânda aceasta a păcatului meu liber ales, adică pătimirea, stricăciunea ÅŸi moartea cea după fire, S‑a făcut pentru mine păcat, prin pătimire, moarte ÅŸi stricăciune, îmbrăcând de bună voie prin fire osânda mea, El care nu era osândit după voia liberă. Aceasta a făcut‑o ca să osândească păcatul ÅŸi osânda mea din voie ÅŸi din fire, scoÅ£ând în acelaÅŸi timp din fire păcatul, pătimirea, stricăciunea ÅŸi moartea. În felul acesta s‑a făcut taină comună iconomia Celui ce din iubirea de oameni, pentru mine, cel căzut din neascultare, Și‑a însuÅŸit de bună voie prin moarte osânda mea, ca să mă mântuiască, hărăzindu‑mi prin această faptă înnoirea spre nemurire.

Socotesc că s‑a arătat, pe scurt, din multe laturi, cum s‑a făcut Domnul păcat, dar nu a cunoscut păcatul ÅŸi cum omul nu a devenit păcat, dar a făcut ÅŸi a cunoscut păcatul, atât pe cel din voia liberă, al cărui făcător este el, cât ÅŸi pe cel al naturii, pe care l‑a primit Domnul pentru el, de cel dintâi aflându‑se cu totul slobod (7). AÅŸadar, nicidecum nu e lucru mai bun a face ÅŸi a cunoaÅŸte păcatul decât a se face păcat. Aceasta s‑a văzut Å£inând seama de scopul Scripturii, pe care l‑am arătat, ÅŸi de cuvenita deosebire a înÅ£elesurilor, care se află în cuvântul păcat. Căci cel dintâi păcat produce despărÅ£irea de Dumnezeu (8), lepădând prin hotărâre liberă cele dumnezeieÅŸti; iar cel de al doilea topeÅŸte multă răutate, neîngăduind ca răutatea hotărârii libere să păÅŸească la faptă, dată fiind slăbiciunea firii .

SCOLII

(1) CiteÅŸte, Nile, ÅŸi bagă la cap măcar ÅŸi mai târziu.

(2) Păcatul firii [zice că] este moartea, prin care încetăm de a mai fi, chiar dacă nu vrem; iar păcatul voinÅ£ei, alegerea celor contrare firii, prin care refuzăm cu voia de a fi fericiÅ£i.²

(3) Domnul, întrupându‑Se ca om, a fost stricăcios după fire. În acest sens se spune că a devenit păcat.

(4) Moartea Domnului, zice, s‑a făcut început al nestricăciunii întregii firi.

(5) Åži ca om El a fost nepăcătos după fire.

(6) Păcatul, pentru noi, este stricăciunea firii; păcatul nostru este caracterul lunecos al voii libere. Omul a devenit muritor, suportând moartea firii, în temeiul unei osânde drepte, ca să se desfiinÅ£eze moartea voii libere.

(7) Primul păcat [zice că] este cel al voii libere a lui Adam, povârnită spre rău. De aceea a fost singur „liber între morÅ£i”³speed dating skilift. II Cor. 5, 21.