Cuvânt filocalic

La început harul ne povățuiește, stârnește în noi reacții în duhul poruncilor Evangheliei. Totul este ușor. Mereu fiind cu noi, Sfântul Duh ne dă a fi binevoitori față de alții. Este o atitudine normală, firească. Dar nu dăinuie. Harul, la un moment dat, ne părăsește în forma lui simțită. Începe un al doilea răstimp, mai greu, însoţit de această întrebare: „cum să trăiesc fără har?”. Trebuie să lucrăm mai departe ca și cum Duhul Sfânt ar fi cu noi, să încercăm a rămâne în același chip al vieții în care, prin har, am dobândit anumite atitudini față de fratele nostru și faţă de sora noastră. Trebuie să ne silim. La fel este și cu rugăciunea. La început este ca o stare firească. Te rogi ușor, rugăciunea izvorăște din inimă. Când duhul ne părăsește, suntem datori să ne străduim a ne ruga exact ca mai înainte, când aveam harul: din toată ființa noastră, din toată inima, din toată mintea, ba chiar în tot trupul nostru. (Sfântul Sofronie Saharov, Din viață şi din duh)

 

Zis‑a un bătrân: dator este călugărul, când șade cu frații la masă, să caute pururea în jos spre pământ, iar nu la fața fraților, mai ales a celor tineri, și să aibă gândurile lui pururea către Dumnezeu, că mare și nesuferită scârbă face călugărul diavolului atunci când are gândul la cer, către Părintele lui. (Patericul egiptean)

 

Orice ți s‑ar porunci, trebuie să faci fără împotrivire lăuntrică şi cu toată plăcerea, ca pe o poruncă a lui Dumnezeu. Așează cuvintele subliniate mai adânc în inimă și fii cum te inspiră ele. Orice poruncă primeşte‑o ca pe un cuvânt ce vine în chip nemijlocit de la Dumnezeu și împlinește‑o ca pe un lucru dumnezeiesc, ca înaintea lui Dumnezeu, cu toată osârdia și luarea aminte, nu ca și cum ai lucra pentru un om, ci ca pentru Dumnezeu, care vede tot, fiindu‑ți frică de judecata spusă cu privire la cei ce îndeplinesc lucrarea lui Dumnezeu fără tragere de inimă (Ier. 48, 10). Te rog, întipărește‑ți în minte mai puternic acest lucru. (Sbornicul)

 

Trezvia. Iată cu ce trebuie să începem, pentru ca nimic, pe cât este cu putință, să nu se facă în afara lui Dumnezeu. (Sfântul Sofronie Saharov, Din viață şi din duh)

 

Un frate oarecare s‑a mâniat pe alt frate; și stând la rugăciune cerea de la Dumnezeu răbdare și să ia de la dânsul, fără de ispită, acea mânie. Rugându‑se astfel, a văzut ca un fum ieșind din gura lui și îndată i‑a trecut mânia. (Patericul egiptean)

 

Lenevirea dumitale pentru îndeletnicirile duhovnicești provine din risipirea cu care te‑ai apucat de lucru. Nu te distra prea mult cu mintea, căci atunci ți se vor tulbura gândurile în cap. Iar după tulburarea cea din cap se va face tulburare și în inimă. (Sbornicul)

 

Zis‑a iarăși: de se va da însuși omul de bună voia sa spre greutate, scârbă, supărare și răbdare pentru Dumnezeu, eu cred că pe acela cu sfinții mucenici îl va împărtăși Dumnezeu, pentru că acea greutate și scârbă, pe care o rabdă cineva pentru Dumnezeu, în loc de sânge se primește. (Sfântul Sofronie Saharov, Din viață şi din duh)

 

Întrebat‑a un frate pe un bătrân oarecare, zicând: ce să fac părinte ca să mă mântuiesc? Bătrânul i‑a răspuns: mergi, fiule, și șezi cu liniște și cu tăcere în chilia ta și silește‑te într‑una  să plângi și să verși lacrimi din ochii tăi. Așa fă și te vei mântui. (Patericul egiptean)

 

Să‑ți fie lege: să nu îngădui în chip samavolnic niciun gând, niciun simțământ, nicio dorință pătimașă, ci să le izgonești cu o ură deplină îndată ce le vei observa. Și să te apropii dumneata întotdeauna nevinovat atât față de Dumnezeu, cât și în fața conștiinței. În dumneata va dăinui încă necurăția patimilor, dar alături de ea va fi și nevinovăția. (Sbornicul)