Zelul și gelozia dintotdeauna a lui Dumnezeu și a noastră, a celor de azi

publicat in Din pagini de Scriptură pe 7 Octombrie 2019, 05:23

Am hotărât să scriem despre această însușire a Preasfintei Treimi deoarece are corespondență în viața noastră, fiindcă numai astfel reușim să intuim care ar fi menirea duhovnicească la care fiecare este chemat să tindă.

A DOUA PORUNCĂ ÎN CONTEXT

Ca cititori ai Scripturii, luăm act pentru prima dată de zelul lui Dumnezeu în cadrul Decalogului, prin desluşirea Celei de-A Doua Porunci, în care Însuși Yahweh1vorbește despre Sine: „Să nu-ți faci idol, nici vreo înfățișare a celor câte se află sus, în cer, jos, pe pământ, sau în apele de sub pământ. Să nu te închini lor și să nu le slujești, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Dumnezeu gelos – care pun păcatele părinților asupra copiilor, până la a treia și a patra generație – pentru cei ce mă urăsc, și Mă milostivesc de mii și mii, pentru cei care Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.” (Ieș. 20, 5)

Idolatria, în forma ei grosolană, ca adorare a obiectelor fabricate de mâna omului2, dar și a lucrurilor din natură, era un păcat deosebit de grav, căci presupunea jignirea Creatorului și coborârea Domnului nici măcar la nivelul omului, ci mai jos, la stadiul celor neînsuflețite. De la măreția descoperirilor duhovnicești de care Israel se bucurase, cum ar fi revelația din rai, Legământul cu Noe, Avraam, Isaac și Iacov ori descoperirea sinaitică, să se ajungă la o asemenea confuzie (o dată cu trecerea timpului, din nefericire) a fost o cădere cumplită.

Această apostazie a avut drept consecință o viață și o morală promiscue, căci slujirea vițelului, a baalilor, a așerelor, a zeităților canaanite și a celorlalte popoare însemna închinarea la diavoli, care uneori se făcea chiar și prin jertfirea de vieți umane. Obiectul cultual atrăgea după sine și formele vieții cotidiene, care puteau fi orgii, puteau fi nedreptăți și ilegalități. Să citim și să înțelegem bine, pentru că porunca a doua vorbește clar: „să nu te închini lor și să nu le slujești”, ceea ce ne ajută să vedem că omul a avut tot timpul nevoia de a manifesta prin vorbe, fapte și gesturi sentimentul religios față de o divinitate. Atunci când era îndreptat greșit, viața lui decădea: „Ia seama! Să nu faci vreun legământ cu cei care locuiesc în țara în care vei merge ... Să nu vă închinați altui zeu, căci Domnul Dumnezeu se numește «Gelos». El este un Dumenzeu plin de râvnă.” (Ieș. 34, 12-14)

Ca atare, atenționarea legată de pedeapsa copiilor din cauza păcatelor părinților este ceva firesc: dacă părinții au făcut în mod greșit anumite lucruri, dacă au trăit în dansuri și beții (ritualice) și au zămislit așa, consecințele nu trebuie puse pe seama unui Dumnezeu pedepsitor, ele apar de la sine. Mai mult, dacă omul caută să împlinească poruncile și să se umple de harul divin, „Dumnezeu va veni și se va sălășlui în el”.

RĂDĂCINĂ ȘI ÎNȚELES

Textul Scripturii, binecuvântat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, traduce originalul ebraic prin „Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos...”, ζηλωτής fiind „un sens nou al termenului, care în greaca clasică însemna „adept plin de râvnă”; I se aplică aici lui Dumnezeu ca Unuia care nu admite rival și în acest sens corespunde bine ebraicului qannā”.

Aşadar, din cauza faptului că „nimeni nu poate să slujească la doi domni3sf dating redditspeed dating chicago 50reddit shy guys datingdating sites in their 20s

Note:


1. Referindu-ne la Numele propriu prin excelență al lui Dumnezeu, în Vechiul Testament, folosim deseori cuvântul YAHWEH, pentru a ne aminti că El Și-a descoperit identitatea apelativă în rădăcina verbului „a fi”, care, conform specialiștilor, se pronunță Yahweh, dar și yehova, după cum scriu și rostesc unii. Și facem aceasta ca să înțelegem că din însăși numirea pe care unii și-o dau lor înşilor răstălmăcesc Scriptura.
2. „Fiind deci neamul lui Dumenzeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meșteșugul și iscusința omului.” (Fapt. 17, 29)
3. Este bine să conștientizăm că atât porunca Decalogului cât și porunca mateiană au același subiect: slujirea, intrinsecă ființei umane, ambele texte folosind verbul „a sluji”, ceea ce trimite la o formă de cult. (Maica Siluana Vlad)
4. În urma unor fapte care au stârnit apostrofarea divină premergătoare cuceririi Ierusalimului din 586, sau în timpul încercărilor din vremea Macabeilor, iudeii se rugau așa: „Până când, Doamne? Vei fi mânios până la capăt, se va aprinde ca focul gelozia Ta?” (Ps. 78, 5)
5. LXX, I, 545.
6Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. VII, Humanitas, București, p. 155.
7. Diacon Adrian Sorin Mihalache, Ești ceea ce trăiești, Editura Trinitas, București, 2017, p. 154.