Crucea și ÃŽnvierea Neamului

Răstignirea ÅŸi moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos n‑au însemnat nici pe departe o înfrângere, cum se aÅŸteptau cei care l‑au răstignit. Dimpotrivă, moartea pe cruce a Domnului, din dragoste nesfârÅŸită faÅ£ă de oameni, a devenit cea mai mare biruinÅ£ă, pentru că El n‑a rămas în mormânt ca un simplu om, ci a înviat ca Dumnezeu! După moartea Sa, Mântuitorul S‑a pogorât cu sufletul la iad ca să vestească ÅŸi celor adormiÅ£i mântuirea, iar o dată cu învierea Sa i‑a înviat pe toÅ£i cei morÅ£i întru credinÅ£ă, de la începutul lumii ÅŸi până atunci. Icoana Învierii Domnului reprezintă tocmai coborârea Sa la iad ÅŸi învierea lui Adam, cu tot neamul lui.

ViaÅ£a pământească a Mântuitorului Iisus Hristos, care a readus ÅŸi a unit în firea Sa omenească întrega omenire, este exemplară pentru fiecare creÅŸtin, pentru fiecare om. Nu există om în lume care să nu întâmpine, de‑a lungul vieÅ£ii, încercări, suferinÅ£e sau nereuÅŸite de tot felul. Acestea Å£in de condiÅ£ia noastră umană, supusă păcatului, ÅŸi fac parte din crucea pe care trebuie să o purtăm zi de zi. Mântuitorul spune: „De voieÅŸte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑şi ia crucea în fiecare zi ÅŸi să‑Mi urmeze Mie.” (Luca 9, 23). Oamenii credincioÅŸi îÅŸi dau seama că suferinÅ£ele ÅŸi pătimirile lor au un sens mântuitor, de aceea îÅŸi încredinÅ£ează viaÅ£a lui Dumnezeu ÅŸi se roagă stăruitor ÅŸi cu nădejde ca Dumnezeu să le ierte păcatele, să‑i întărească în suferinÅ£e, să le dea curaj ÅŸi răbdare până ce, cu ajutorul Lui, vor birui. Astfel, în crucea suferinÅ£elor noastre se ascunde ÅŸi puterea învierii, adică biruinÅ£a. Sfântul Apostol Pavel ne încredinÅ£ează zicând: „Nu v‑a cuprins ispită care să fi fost peste puterea voastră.”. Åži de asemenea: „Credincios este Dumnezeu care nu va îngădui să fiÅ£i ispitiÅ£i mai mult decât puteÅ£i, ci o dată cu ispita va aduce ÅŸi scăparea din ea, ca să puteÅ£i răbda.” (I Corinteni 10, 13). Aceste cuvinte, inspirate de Duhul Sfânt, ne încredinÅ£ează că Dumnezeu ÅŸtie necazul nostru ÅŸi este alături de noi, dacă strigăm din inimă după ajutorul Lui. Dacă privim cu ochii credinÅ£ei ispitele ÅŸi necazurile vieÅ£ii, ne dăm seama că ele sunt o adevărată binecuvântare, pentru că în necazuri ÅŸi greutăÅ£i ne rugăm cu mai multă smerenie ÅŸi cu lacrimi de pocăinÅ£ă, ÅŸi simÅ£im ajutorul lui Dumnezeu. Sfântul Antonie cel Mare zice: „lucrarea cea mare a omului este să‑şi arunce păcatul înaintea lui Dumnezeu ÅŸi să se aÅŸtepte la ispită până la ultima suflare”. TotuÅŸi, trebuie să fim cu luare aminte, ca să nu ne provocăm noi înÅŸine ispite ÅŸi greutăÅ£i, trăind nepăsători în păcat, muncind peste măsură sau exagerând în mâncare sau băutură, fiind nemulÅ£umiÅ£i cu ceea ce avem ori supărându‑ne prea uÅŸor ÅŸi nerespectând legile firii (ale naturii) ÅŸi legile lui Dumnezeu. O vorbă înÅ£eleaptă spune: „Dumnezeu iartă întotdeauna, omul iartă câteodată, natura însă nu iartă niciodată”. Să respectăm deci legile care guvernează natura umană, sufletul ÅŸi trupul, ÅŸi ne vom bucura de mai multă sănătate sufletească ÅŸi trupească.

AÅŸa cum, în viaÅ£a fiecărui om, crucea ÅŸi învierea sunt realităÅ£i de zi cu zi, tot aÅŸa ÅŸi în viaÅ£a popoarelor crucea ÅŸi învierea sunt prezente de‑a lungul istoriei. Ca multe alte popoare, poporul român a avut o istorie dureroasă, o cruce grea, pe care a purtat‑o însă cu multă credinÅ£ă ÅŸi cu nădejde în izbăvire. De aceea Dumnezeu ne‑a salvat fiinÅ£a, unitatea de limbă ÅŸi de credinÅ£ă. Astăzi, asupra poporului nostru apasă cea mai mare cruce din istoria lui, care‑l ameninÅ£ă cu pieirea prin aceea că milioane de români ÅŸi‑au părăsit Å£ara. Din păcate, exodul românilor în străinătate nu încetează, dimpotrivă, creÅŸte de la an la an. Desigur, fiecare poate da vina pe ceilalÅ£i, în primul rând pe conducători. TotuÅŸi, nu numai conducătorii au partea lor de vină, dar ÅŸi noi, cei care am părăsit prea uÅŸor Å£ara, în căutarea unei vieÅ£i mai bune sau a unei cruci mai uÅŸoare. Se întâmplă însă că, vrând să ne uÅŸurăm crucea, dăm peste o cruce ÅŸi mai grea. Căutând, departe de Å£ară, o viaÅ£ă mai bună din punct de vedere material, am dat peste suferinÅ£e sufleteÅŸti mult mai mari decât cele pe care le‑am îndurat la casa părintească.

Aici intervine rolul de neînlocuit al Bisericii care singură ne poate alina, prin rugăciunea ei, suferinÅ£ele sufleteÅŸti ÅŸi trupeÅŸti. Dacă suntem încadraÅ£i conÅŸtient în parohiile de care aparÅ£inem, participând cu evlavie în fiecare duminică la Sfânta ÅŸi Dumnezeiasca Liturghie, dacă ne spovedim ÅŸi ne împărtăÅŸim des cu Trupul ÅŸi Sângele Domnului, dacă ne rugăm mult ÅŸi ne ferim de păcate, Dumnezeu ne binecuvântează viaÅ£a ÅŸi ne dă o inimă bună ÅŸi compătimitoare faÅ£ă de suferinÅ£a neamului ÅŸi a oamenilor, în general.

Fiecare dintre noi, oricât de mici ÅŸi neînsemnaÅ£i am fi, putem contribui la renaÅŸterea poporului nostru, la învierea lui. În primul rând, prin rugăciunea noastră smerită ÅŸi stăruitoare. În fiecare zi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru poporul nostru, pentru conducătorii lui, pentru toÅ£i cei ce suferă în diferite feluri. Apoi, să încercăm să‑i ajutăm fiecare, cât de puÅ£in, pe cei de acasă, să ne ducem cât mai des în Å£ară ÅŸi să‑i îndemnăm ÅŸi pe alÅ£ii să viziteze România. Să încercăm, de asemenea, să fim mai uniÅ£i ÅŸi să constituim asociaÅ£ii profesionale care să sprijine efectiv Å£ara noastră. Åži mai ales, să insuflăm copiilor noÅŸtri dragostea faÅ£ă de Biserica ÅŸi față de Å£ara părinÅ£ilor ÅŸi a bunicilor lor, dar și față de limba română.

Chemând binecuvântarea lui Dumnezeu peste toÅ£i credincioÅŸii noÅŸtri, părinÅ£i, copii, tineri ÅŸi vârstnici, vă îmbrăÅ£iÅŸez în Hristos Domnul, Cel înviat, ÅŸi vă adresez, încă o dată, salutul pascal „Hristos a înviat” ÅŸi urarea „Sărbători fericite”.Să fiÅ£i cu toÅ£ii sănătoÅŸi ÅŸi bucuroÅŸi de marele praznic al Învierii Domnului!

Al vostru, de tot binele voitor ÅŸi rugător smerit către Domnul,

† Mitropolitul Serafim