Cuvânt la învierea Domnului

În sensul restrâns al cuvântului, ucenicii Domnului au fost cei 12 Apostoli, dar în sensul lui larg, ucenici ai Domnului sunt toÅ£i cei botezaÅ£i în numele Lui. Cuvântul „creÅŸtin” vine de la Hristos ÅŸi înseamnă a fi al lui Hristos, a crede în Hristos ÅŸi a‑L urma pe  Hristos, îndurând orice necaz ÅŸi împotrivire. Dar, deÅŸi mulÅ£i cred în Hristos, totuÅŸi nu mulÅ£i Îl urmează, pentru că nu trăiesc după poruncile Lui. De aceea făgăduinÅ£a Domnului: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârÅŸitul veacului” (Matei 28, 20) nu se împlineÅŸte decât cu cei care trăiesc după voia Lui. Datoria noastră de ucenici ai lui Hristos este aceea de a ne strădui, zi de zi ÅŸi ceas de ceas, să‑L avem pe Hristos în inima noastră, prin rugăciune ÅŸi prin săvârÅŸirea binelui. Căci „credinÅ£a fără fapte este moartă în ea însăÅŸi” (Iacov 2,17). Numai dacă ne străduim să devenim mereu mai buni ÅŸi să facem tot mai mult bine semenilor noÅŸtri Hristos este cu noi, lucrează împreună cu noi ÅŸi ÎÅŸi arată puterea prin minunile Sale (cf. Marcu 16, 20). Mai cu seamă în rugăciune Îl simÅ£im pe Hristos Domnul în inima noastră care devine, încetul cu încetul, o inimă bună, simÅ£itoare ÅŸi compătimitoare faÅ£ă de suferinÅ£a semenilor noÅŸtri. De aceea primii creÅŸtini „stăruiau în învăÅ£ătura Apostolilor, în frângerea pâinii (participând la Sfânta Liturghie) ÅŸi în rugăciuni…,iar inima ÅŸi sufletul celor ce au crezut erau una. Nimeni nu era între ei lipsit pentru că se ajutau unii pe alÅ£ii (Faptele Apostolilor 2, 42; 4, 32, 34). Felul de vieÅ£uire al primilor creÅŸtini, descris în cartea Faptele Apostolilor, rămâne exemplu de urmat pentru toÅ£i creÅŸtinii până la sfârÅŸitul veacurilor!

Despre vieÅ£uirea primilor creÅŸtini ne vorbeÅŸte ÅŸi Epistola către Diognet, o veche scriere din secolul al II‑lea, în care se spune despre creÅŸtini  că „locuiesc în țările în care s‑au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetățeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice țară străină le e patrie, și orice patrie le e țară străină. Se căsătoresc ca toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți (sau leapădă pe cei nenăscuÅ£i – n.n.). Întind masă comună, dar nu și patul. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viață, biruiesc legile”.

Mai târziu, în secolul al XIV‑lea, un credincios laic, Sfântul Nicolae Cabasila, spune că esenÅ£ialul în viaÅ£a creÅŸtinilor este „legea dragostei”, care nu pune nici o piedică în ducerea la îndeplinire a muncii ÅŸi a îndeletnicirilor noastre, care nu cere „nici să trăim singuri la marginea lumii, nici să ne hrănim cu mâncări neobiÅŸnuite, nici să ne schimbăm îmbrăcămintea, ori să ne primejduim sănătatea…”. Important este „să sfinÅ£im toate ocupaÅ£iile”prin vieÅ£uirea în Hristos, participând la Sfânta Liturghie ÅŸi împărtăÅŸindu‑ne cu Trupul ÅŸi Sângele Domnului, rugându‑ne  acasă, la lucru, pe drum ÅŸi în tot locul, urmărind  „sobrietatea ÅŸi paza minÅ£ii de gânduri rele” ÅŸi „meditarea la imensitatea dragostei lui Dumnezeu pentru noi”. El conclude:„Pentru aceasta spre El (Hristos) să ne îndreptăm mereu gândurile noastre, pentru ca mintea să ne fie plină numai de vrerile Lui, iar grija de fiecare ceas să ne fie aÅ£intită spre El”.

Imnul „Învierea lui Hristos văzând…” cu care am început această Pastorală, ne cheamă „să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea”. În viaÅ£a noastră a creÅŸtinilor, ca ÅŸi în viaÅ£a pământească a Mântuitorului Hristos, crucea ÅŸi învierea sunt două realităÅ£i fundamentale ÅŸi de nedespărÅ£it. Nu putem ajunge la înviere decât prin cruce, iar crucea conÅ£ine deja învierea, este impregnată de înviere. Mântuitorul ne cheamă la purtarea crucii: „Oricine voieÅŸte să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑şi ia crucea ÅŸi să‑Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceasta înseamnă să acceptăm, fără să ne tulburăm, toate încercările vieÅ£ii, toate necazurile câte vin asupra noastră ÅŸi să ne punem nădejdea numai în Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este prezent cu puterea Învierii Sale în toate necazurile ÅŸi suferinÅ£ele noastre. În cele din urmă, El le poartă pe toate, dacă‑I cerem mereu ajutorul ÅŸi nu ne pierdem nădejdea ÅŸi curajul vieÅ£ii.

Hristos a înviat!

Al vostru de tot binele voitor ÅŸi rugător către Domnul,

† Mitropolitul Serafim