Perspectiva subliniată de Sfântul și Marele Sinod privind Sfânta Taină a Cununiei, și provocările actuale
publicat in Canonica pe 10 Decembrie 2017, 07:25
Documentul intitulat Sfânta Taină a Căsătoriei și impedimentele la aceasta este unul dintre cele mai importante texte adoptate de Sfântul și Marele Sinod, un răspuns concret, de mare actualitate pentru viața și misiunea Bisericii.
În primul paragraf al primei părți sunt evocate două provocări majore: secularizarea și relativismul moral la care Biserica aduce răspuns valorizând sacralitatea căsătoriei și asumarea liberă a ceea ce Dumnezeu a binecuvântat de la facerea omului: unirea dintre bărbat și femeie în libertate (§ 1)1.
Această unire a fost rânduită nu numai pentru asigurarea continuității neamului omenesc, ci și ca un cadru de realizare a comuniunii spirituale, pus în evidență de Mântuitorul Însuși, atunci când a marcat prezența Sa la nunta din Cana Galileii printr-o minune – „primul Său semn” (cf. Ioan 2, 11) (§ 2).
Documentul pune în valoare chipul acestei uniri făcând trimitere la analogia unirii dintre Hristos și Biserică (cf. Efeseni 5, 32), nu numai pentru a sublinia importanța iubirii jertfelnice, dar și pentru a afirma dimensiunea veșnică în care se angajează familia odată întemeiată.
În acest context este subliniat rolul pe care Sfântul Ignatie Teoforul îl atribuie binecuvântării episcopului sau preotului, astfel încât prin Taina Nunții să fie preamărită în mod curat lucrarea lui Dumnezeu (Evrei 13, 4). Se arată de asemenea că exigența asumării acestei perspective este pusă în evidență în mai multe rânduri în Noul Legământ (Efeseni 5, 2-5; 1 Tesaloniceni 4, 4; Evrei 13, 4) (§ 3), familia fiind asumată ca o Biserică mică,sau o icoană a Bisericii mari (§ 4).
În Căsătoria ca Taină este prezentă astfel și viața Bisericii, familia fiind introdusă în rânduiala de comuniune și veșnic iubitoare a Împărăției Preasfintei Treimi (§ 4). Din acest motiv, pornind de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel se arată că o condiție fundamentală a Cununiei este credința în Hristos, pe care soțul și soția trebuie să o împărtășească împreună, astfel încât soții să poată asuma chipul dragostei dintre Hristos și Biserica Sa. Textul atrage atenția în același timp că această comuniune nu este doar o simplă relație convențională firească, ci o forță spirituală esențială și creatoarepentru tot ceea ce înseamnă familia în sacralitatea ei, pusă în valoare de nașterea, protecția și educația copiilor, lucrare majoră a Bisericii și a societății. (§ 5)
Aceste prime 5 paragrafe pot fi considerate un preambul pentru următoarele 7 prin care se clarifică poziția Bisericii față de provocările la care trebuie să facă față azi familia.
Prima abordare este legată de întâlnirea dintre rigoarea necesară și sensibilitatea pastorală în comuniune cu învățătura Sfântului Apostol Pavel (cf. Romani 7, 2-3; 1 Corinteni 7, 12-15; 39), privind diferențele de gen și celelalte condiționări lumești.
Având în vedere contextul în care s-au format primele comunități creștine, este de înțeles că au fost adoptate de Biserică, din cele mai vechi timpuri, și anumite elemente de drept natural greco-roman cu privire la căsătorie,compatibile cu natura sacră a Tainei Cununiei (§ 6). Această întâlnire între principiile juridice lumești și cele bisericești nu trebuie să creeze însă impresia că familia este subordonată rânduielilor sau moravurilor seculare, care pot fi uneori contrare valorilor creștine.
Prin pregătirea mirilor, Biserica trebuie să-i ajute să rămână statornici în viața lor creștină indiferent de încercările prin care trec, Hristos fiind stânca de temelie a edificiului familial (cf. Matei 7, 25).
Una din tulburările majore care se abat asupra familiei este confuzia pe care societatea o creează în inimile tinerilor, propunând mai multe forme de coabitare și banalizând divorțul. Victimele principale ale acestor tendințe sunt cuplul și, în principal, copiii, care, din păcate prea adesea suportă martiriul încă din fragedă copilărie (§ 8).
Paragraful 9 face distincția clară între căsătoria civilă și Taina Căsătoriei și arată legătura dintre cele două realități.
Unele persoane care se consideră membri ai Bisericii trăiesc viața de cuplu fără să se angajeze în căsătorie. Åži aceștia trebuie să fie tratați cu responsabilitatea pastorală necesară, pentru ca să înțeleagă valoarea Tainei Cununiei și binecuvântările care decurg din ea (§ 9).
În același timp textul arată că Biserica nu acceptă ca membrii ei, desconsiderând căsătoria, să încheie alte forme de angajament de conviețuire cu persoane de gen diferit sau, cu atât mai mult, cu persoane de de același gen. Efortul pastoral trebuie să fie consolidat pentru ca membrii Bisericii aflați în astfel de situații să poată înțelege adevăratul sens al pocăinței și al iubirii binecuvântate de Biserică (§ 10).
În fața numărului din ce în ce mai mare de divorțuri, a legalizării avortului, în contextul liberalizării moravurilor, păstorii Bisericii trebuie să fie pregătiți să mărturisească și să-i susțină pe membrii ei și pe toți oamenii de bunăvoință să apere fidelitatea față de sacralitatea familiei.
Conținutul primei părți din documentul privind familia este consolidat și de Enciclica Sfântului și Marelui Sinod,care pe lângă aspectele deja subliniate atrage atenția deslușit și asupra faptului că încercările care se abat asupra căsătoriei și familiei sunt și o consecință a crizei libertății ca responsabilitate, a înțelegerii libertății doar ca o realizare de sine orientată spre plăcere, a identificării ei cu mulțumirea de sine individualistă, cu autosuficiența și autonomia.
Totuși, așa cum arată Enciclica, trebuie să fim încrezători deoarece Căsătoria este laboratorul vieții în iubire, asumat de Biserică, și darul inegalabil al Harului lui Dumnezeu.
Pr. Patriciu Dorin Vlaicu, Bruxelles
Nota: