Călătorie duhovnicească cu sfântul Ioanichie cel Mare

Biserica prăznuiește în 4 noiembrie pe sfântul Ioanichie cel Mare (+846). Două stihiri din canonul sfântului, care se citește la utrenie, ne împing să medităm asupra călătoriei duhovnicești către „cetatea cerească” :

 

„Călătorit-ai neabătut pe calea care duce către cetatea cerească, Ioanichie, că te-a povățuit Duhul Sfânt, care s-a odihnit în inima ta.” (stihira a doua, cântarea 1, canonul utreniei)

 

„Umblat-ai, cuvioase, pe calea cea strâmtă și de întristare, făcându-ți lărgire cu dumnezeieștile suișuri ale inimii, și cu privirile minții ; și după har îndumnezeindu-te arătat, locuiești acum în cetatea cea cerească, bucurându-te.” (stihira întâi, cântarea a 5-a, canonul utreniei)

 

Sfântul Ioanichie umblă, călătorește pe „calea cea strâmtă și de întristare” care duce la „Cetatea cerească”, la Împărăția cerurilor: „strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață” – Matei 7, 14. În fiecare zi și în fiecare ceas părintele Ioanichie își ia crucea și urmează lui Hristos, Păstorul cel mare, care îl duce la staulul Său. Åži, pentru că urmează glasului Lui (învățăturilor și poruncilor Lui), nu este singur, ci este totdeauna pe cale cu El, Păstorul, care a zis : „Eu sunt Calea [, Adevărul și Viața]”. Este părtaș la viața pe care El i-o dă, la Împărăția Lui. Împărăția Lui este în inima omului, unde Domnul Hristos însuși s-a așezat ca Împărat prin Botez (Marcu Ascetul, Despre botez – Filocalia, vol.1). Iar povățuitor și mângâietor Părintele Ioanichie și noi avem pe Duhul Sfânt. Apostolul Pavel ne reamintește că Domnul ne-a dat „arvuna Duhului” (2 Corinteni 1, 22 și Romani 8, 23) în inima noastră, ne-a dat ca să gustăm deja Împărăția lui Dumnezeu în viața de aici. Din lăuntrul nostru („Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” - Lc. 17, 21), Împărăția crește încet-încet (pe măsura conlucrării omului cu harul divin) și intră tot mai mult în viața noastră. Când Hristos spune „Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20)”, El bate din lăuntrul inimii ca să-i deschidem și să intre în viața noastră. Iar noi Îi deschidem, atunci când auzim poruncile lui: „Cel ce păzește poruncile Lui rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el; și prin aceasta cunoaștem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.” (1 Ioan 3, 24)

 

Sfântul Marcu Ascetul explică această lucrare tainică în scrierea lui Despre legea duhovnicească (Filocalia, vol.1): „Domnul e ascuns în poruncile Sale. Åži cei ce-L caută pe El, îl găsesc pe măsura împlinirii lor. Nu zice: Am împlinit poruncile și n-am aflat pe Domnul. Căci ai aflat adeseori cunoștința împreună cu dreptate, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L caută cum se cuvine, vor afla pace. Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt.” (capetele 190-192).

 

Această pace duhovnicească, această „odihnă a inimii”, această „îndumnezeire după har” a aflat Părintele nostru Ioanichie pentru că L-a căutat pe Domnul „cum se cuvine”, adică umblând pe calea cea strâmtă a crucii și deschizându-se lucrării harului cu „dumnezeieștile suișuri ale inimii, și cu privirile minții”.

 

Așa, din cetatea cerească, Părintele Ioanichie se roagă pentru noi, ca să călătorim duhovnicește.

 

Pr. Iulian Nistea