Documentele adoptate de Sfântul și Marele Sinod

Așa cum am arătat în textele anterioare, la constituirea ordinii de zi s-a pornit, în 1961, de la o listă de mai bine de 100 de su­biecte care necesită o abordare interortodoxă. Având în vedere că o discuție pe tema­tici atât de ample ar fi pus serioase probleme de timp și de metodă, subiectele au fost gru­pate în câteva mari categorii și în cele din urmă, la Conferința Panortodoxă Presinodală din anul 1976, s-a stabilit ordinea de zi constituită din 10 teme: Diaspora ortodo­xă; Autocefalia și modul în care trebuie să fie proclamată; Autonomia și modul în care trebuie să fie proclamată; Dipticele (ordinea de întâietate a Bisericilor în pomenirea liturgică); Problema noului calendar; Impedi­mente la căsătorie; Readaptarea dispoziții­lor bisericești privitoare la post; Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii crești­ne; Ortodoxia și Mișcarea ecumenică; Contribuția Bisericilor Ortodoxe locale la realizarea idealurilor creștine de pace, liber­tate, frățietate și dragoste între popoare și în­lăturarea discriminărilor rasiale.

În cadrul Sinaxei întâistătătorilor Bise­ricii Ortodoxe întrunite la Constantinopol în 2014, s-a hotărât ca temele privind calen­darul, autocefalia și dipticele, care nu au în­trunit consensul, să fie lăsate pentru o altă etapă de manifestare a sinodalității.

În privința calendarului, Conferința Panortodoxă Presinodală de la Chambesy din 1982 a ajuns la concluzia că poporul nu este pregătit pentru a asuma îndreptarea sărbătoririi Paștilor după spiritul și litera hotărârii Sinodului I ecumenic și a subliniat faptul că problema calendarului nu trebuie să constituie un prilej de adâncire a neînțelegerilor dintre Bisericile ortodoxe autocefale. Astfel, s-a căzut de acord ca acest subiect să fie lăsat pentru a fi discutat atunci când se va dovedi că poporul este pregătit pentru o înțelegere amplă a acestei teme.

Documentul privind autocefalia a pro­vocat foarte multe discuții contradictorii din pricina faptului că Patriarhia ecumeni­că a dorit să aibă un rol preponderent în ca­drul procedurii de proclamare, contestat de alte Biserici autocefale.

Documentul privind dipticele a fost și el subiectul unor discuții ample, constatân- du-se faptul că nu există consens în ceea ce privește locul acordat Bisericii Georgiei în ordinea de cinstire a Bisericilor ortodoxe. Aparent, acest dezacord ar vădi o neînțelegere asupra aspectelor legate de întâietatea Bise­ricilor autocefale, dar de fapt el pune în evidență o problemă mult mai amplă, lega­tă de înțelegerea rolului instituției autocefa­liei în viața Bisericii și a modului de procla­mare și de asumare a acesteia. În mijlocul controverselor pe tema dipticelor se află de fapt raportatea la momentul în care o Bise­rică dobândește autocefalia, care este poziția ei când autocefalia îi este retrasă și cum este reașezată în comuniunea Bisericilor atunci când îi este recunoscută din nou autocefa­lia. Luându-se act de dezacordul major exis­tent, s-a convenit ca Bisericile autocefale să folosească în continuare dipticele conform propriei tradiții, iar atunci când sunt în situația de a concelebra în alte Biserici auto­cefale să respecte tradiția Bisericii gazdă.

În cadrul ultimelor etape de pregătire s-a decis ca temele privitoare la relațiile Biseri­cilor Ortodoxe cu restul lumii creștine și, re­spectiv, Ortodoxia și Mișcarea ecumenică să fuzioneze, iar celelalte documente să fie adap­tate atât în denumire, cât și în conținut.

După adoptarea lor în Sfântul și Marele Sinod, documentele oficiale au fost publicate în următoarea ordine: Importanța postului și respectarea lui astăzi; Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine; Autonomia și maniera ei de proclamare; Diaspora ortodoxă; Taina Nunții și impedimentele saleși Misiunea Bisericii în lumea contemporană.Acestea sunt precedate de Enciclica și de Mesajul Sfântului și Marelui Sinod.

Luând în considerare această ordine, voi începe seria de prezentări cu documen­tul intitulat Importanța postului și respecta­rea lui astăzi. Acesta este constituit din 9 paragrafe în care este subliniată natura și importanța postului pentru viața creștinului și modul în care postul trebuie să fie asu­mat astăzi. Principalele idei ale documen­tului vin să sublinieze valoarea acestei prac­tici care izvorăște din cuvântul Facerii 2, 16-17. Prin această trimitere este subliniat caracterul său de acțiune ce are ca prim obiectiv stăpânirea instinctelor și cultiva­rea voinței. Este pusă în evidență vechimea postului, „de când umanitatea”, după cum arată Sfântul Vasile cel Mare (Despre post, 1, 3, PG 31, 168A). Ni se arată că postul este numit în imnele Triodului ca fiind „dar dumnezeiesc”, „harul deplinei lumini”, „armă de neînvins”, „temelie pentru lupta spirituală”, „cea mai bună cale spe bine”, „hrană sufletului”, „ajutor de la Dumnezeu”, „izvor de contemplare”, „chipul unei vieți nestricăcioase, precum a îngerilor”, „mai­că a tuturor celor bune și a virtuților”.

Textul subliniază temeliile scripturisti- ce și patristice, evidențiind postul de 40 de zile după modelul celui împlinit de Mân­tuitorul (Lc 4, 1-2), sfaturile privind pos­tul (Mt 6, 16-18), cel de miercurea și vine­rea fiind precizat de foarte timpuriu în scrierile apostolice (Did. 8, 1), precum și postul înainte de Paști. Prin aceste trimi­teri este pus în evidență faptul că postul este un timp de pregătire în care firea ome­nească, în toată demnitatea ei, se înarmea­ză cu o putere care vine din asumarea libertății și stăpânirii de sine. Biserica a tră­it postul în diferite forme, atât în ceea ce privește modul de postire, cât și perioade­le efective, influențele fiind dictate de viața liturgică și de cea monahală.

Documentul arată că toți credincioșii sunt chemați să asume postul, fiecare în măsura puterii și posibilității sale, așa cum spune Didahia, 6, 1-3: „Ia seama ca nimeni să nu se abată de la această cale de învățătură [...], căci dacă tu vei putea purta tot jugul Domnului, vei fi desăvârșit; dacă nu reușești, fă ceea ce îți este cu putință. În ceea ce privește postul, asumă-l după puterea ta”. Această libertate subliniată de Biserică nu trebuie să fie înțeleasă însă ca o încurajare spre delăsare.

Un aspect deosebit de important în le­gătură cu acest document este legat de fap­tul că postul nu este redus doar la un re­gim alimentar. El trebuie înțeles și ca un timp de valorizare a pocăinței sincere, a faptelor de milostenie atât de importante într-o lume copleșită de nedreptăți. „Ade­văratul post constă în a te despărți de rău, a-ți înfrâna limba, a te înfrâna de la mânie, a te îndepărta de plăceri, de calomnii, de minciuni, de sperjur”, așa cum ne arată Sfântul Vasile cel Mare (Despre post, 2, 7, PG 31, 196D).

Înfrânarea de la mâncare, atât în ceea ce privește cantitatea, cât și natura alimen­telor, ține de partea văzută a luptei spiri­tuale. Așa cum ne spune Clement al Ale­xandriei, postul este o participare la moartea lui Hristos pentru a învia prin hră- nirea cu El (Clement Alexandrinul, Eclo- ge profetice, PG 9, 704D-705A). Astfel, postul autentic se raportează la viața în Hristos a credincioșilor și își găsește îm­plinirea în viața liturgică și în special în Sfânta Euharistie.

Textul enumeră cele 4 perioade de post ale anului bisericesc: Postul Sfintelor Paști, cel al Nașterii Mântuitorului, al Sfinților Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, precum și zilele de post: Înălțarea Sfintei

Cruci, Ajunul Bobotezei și Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, precum și pos­turile propuse de Biserică sau asumate li­ber de credincioși. Trebuie să subliniem că, pentru prima dată în istoria Bisericii, cele patru posturi și zilele de post sunt menționate împreună într-un document asumat prin consens panortodox.

Este specificat, de asemenea, și faptul că prin solicitudine pastorală Biserica afir­mă și posibilitatea de aplicare a iconomiei, înțelegând neputințele și dezlegând postul în caz de boală trupească, de necesitate stringentă sau de alte dificultăți, după dis­cernământul pastoral-episcopal al Biserici­lor locale.

Cu toate acestea, iconomia privind pos­tul nu trebuie să ducă la slăbirea practicării acestuia. Elementul esențial pentru valori­zarea postului este respectarea libertății fi­ecărei persoane, așa cum ne arată Sfântul Ioan Damaschinul: „Este bine să postești în fiecare zi, dar cel ce postește nu trebuie să-l judece pe cel ce nu postește. În acest caz nu trebuie să fie dată lege, nici constrân­gere; turma încredințată de Dumnezeu nu trebuie să fie condusă cu forța, este nevoie să fie folosită convingerea, blândețea și vor­ba bună” (Ioan Damaschinul, Despre sfinte­le posturi 3, PG 95, 68B). Prin acest exem­plu se arată că documentul de față nu legiferează în privința postului, ci valorizea­ză această practică foarte importantă pen­tru viața creștinului.

Pentru prima dată într-un document cu autoritate canonică generală este prevă­zut că e bine să se postească trei sau mai multe zile înainte de Împărtășanie, inte­grând astfel comentariul Sfântului Nico- dim Aghioritul: „Chiar dacă sfintele canoa­ne nu impun postul înaintea Împărtășirii, [...] cei ce postesc chiar o săptămână întrea­gă înainte fac un lucru bun. (Pidalionul, „Comentariu la canonul 13 Trulan”).

În final, documentul arată că postul însoțește pocăința, făgăduința duhovniceas­că, dorințele cu scop sfânt, perioadele de încercare, momentele de cerere, pregătirea pentru Botez, pelerinajele și alte situații asemănătoare.

În concluzie, precizăm faptul că docu­mentul subliniază importanța postului nu numai din perspectiva pocăinței, ci și a stă­pânirii de sine și a cultivării virtuților, res­pectând libertatea omului de a-l asuma și subliniind faptul că aplicarea iconomiei nu trebuie să-i diminueze importanța. Docu­mentul sinodal consolidează o tradiție pe care Biserica a constituit-o în decursul se­colelor și care și-a dovedit valoarea de ne­contestat.