Cuvânt la ÃŽnvierea Domnului

Prin Învierea Sa, Hristos dăruieste lumii întregi roade bogate, oferindu-Se si împărtăsindu-Se pe Sine fiecăruia, în mod deplin si personal. Dacă omul Îl primeste în inima sa si dacă inima omu­lui este curată si bună, Hristos aduce mult rod întru răbdare. El ne iubeste atât de mult, încât îsi împarte viața Sa cu noi, ne răscumpără din păcat si din moarte, ne iartă mereu si moare, pentru ca noi să fim vii, să mostenim toate darurile Sale si să ne bucurăm pururea împreu­nă cu El.

Răbdarea, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este „cea mai puternică armă în ispite”, iar Sfântul Efrem Sirul ne asigură că „cel care rabdă îndelung totdeauna este vesel si bucuros. Cel ce rabdă îndelung este departe de mânie. Răbdarea nu are măsură dacă este amestecată cu umilința” Tot Sfântul Efrem Sirul ne învață să-I ce­rem lui Dumnezeu, în rugăciune, ca ală­turi de duhul curăției, al gândului smerit și al dragostei, să ne dăruiască duhul răb­dării, ca fiind esențial pentru înaintarea noastră duhovnicească. Traducem ter­menul hupomonedin greacă prin răbda­re sau suportare (îndurare), dar el ne con­duce, vom vedea, la înțelesuri mult mai adânci. Cunoaștem și termenul de îndelungă-răbdare, care este o calitate a dra­gostei celei adevărate, a dragostei lui Dumnezeu și a celor cărora le-o dăruieș­te Dumnezeu. „Dragostea îndelung rab­dă (...) Toate le suferă, toate le crede, toa­te le nădăjduiește, toate le rabdă”. Sfântul Apostol Iacov ne învață că: „încercarea credinței voastre lucrează răbdarea”, iar Sfântul Apostol Pavel adaugă: „El – adi­că Domnul – nu va îngădui ca să fiți ispi­tiți mai mult decât puteți, ci o dată cu is­pita va aduce și scăparea din ea, ca să puteți răbda”.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne deslu­șește, ca nimeni altul, că „răbdarea în su­ferință este o faptă bună atât de mare, în­cât ea, chiar și pe cei mai mari păcătoși, îi slobozește de datoria lor cea grea”, referindu-se la păcatele pe care le săvârșim. Este foarte important ca răbdarea noas­tră să fie nu atât cu așteptarea în tristețe a unui sfârșit, cât mai ales cu speranță și încredere, să fie o răbdare dornică de un nou început. Omul care rabdă, după voia lui Dumnezeu, este omul plin de nădej­de, omul de ispravă, omul pe care te poți bizui la nevoie. Cunoaștem răbdarea em­blematică a lui Iov, care în final i-a adus înapoi acestuia cinstea și bunăstarea; răbdarea îndelungată a dreptului Simeon, care i-a adus mulțumirea și binecuvânta­rea de a-L ține în brațe pe pruncul Iisus; sau pe cea a săracului Lazăr din pilda bo­gatului nemilostiv din Evanghelie, care nu și-a pierdut speranța și Dumnezeu l-a miluit. Îi cunoaștem pe slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, care a pătimit 38 de ani, pe femeia gârbovă și pe nenumă­rați alții. Chiar și noi gustăm zilnic din rodul răbdării având nădejdea că Dum­nezeu știe de rostul fiecăruia dintre noi și astfel vedem cât de minunat este ca, prin rânduiala lui Dumnezeu, nimic să nu fie zadarnic.

Mulți oameni, însă, își pierd răbda­rea. Așadar, în sens negativ, cunoaștem și termenul de nerăbdare, care îi aduce celui care o încearcă multă tulburare și declin. Nu este necesar să dăm exemple, pentru că este plină lumea de oameni nerăbdători. Chiar noi înșine gustăm din nerăbdare uneori. Nimeni n-a ajuns la răbdare, decât prin înfruntarea lipsei de răbdare. Răbdarea, pusă mereu la încer­care, o dobândim printr-o hotărâre sta­tornică, născută din voință și, bineînțe­les, doar cu ajutorul și bunăvoința lui Dumnezeu. Întorcându-ne la cuvântul de început, vedem mai limpede că roada, pe care Dumnezeu ne-o promite bogată, a seminței sau a Cuvântului Său pătruns in mintea și inima noastră se poate implini doar intru răbdare și că tot acest proces este unul firesc, de conlucrare a noastră cu voința lui Dumnezeu. Mișcarea vie a gândirii noastre ne conduce mereu spre Dumnezeu cu elan și credință, atâta vreme cât nu ne pierdem răbdarea și increderea că Dumnezeu ne-a inclus pe fiecare intr-un măreț plan al Său, pe care il putem numi simplu: mântuire. Să nu uităm nicicând că acesta este scopul și menirea noastră de creștini, viețuitori in lumea aceasta trecătoare, ori­entați spre viața veșnică și fericită, in Dumnezeu.

Cu aceste gânduri și având certitudinea Învierii lui Hristos, vă imbrățișez cu drag pe toți și vă adresez părintești binecuvântări.

Hristos a Înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei
(Fragment din Scrisoarea Pastorală la Învierea Domnului 2016)