Despre iubire
publicat in Cuvântul mitropolitului Iosif pe 1 Ianuarie 2017, 03:15
Cel care iubeşte pe Dumnezeu din toată fiinţa dobândeşte o „simţire de încredinţare desăvârşită a inimii" o inimă în care se transfigurează, în focul harului, mintea, puterea şi dorinţa1.
Olivier Clement
Nu trăim astăzi într-o vreme de prigoană la propriu, dar cu toate acestea zi de zi suntem confruntaţi cu tot felul de încercări, din toate părţile, după cuvântul Evangheliei: «duşmanii omului vor fi casnicii lui»2; într-adevăr totul se pune împotrivă credinţei noastre şi împotriva a toate noi trebuie să ne mărturisim credinţa împrejurul nostru – către cei care ne înconjoară direct – uneori în propria noastră casă, în obştea sau parohia noastră, sau în orice alt loc. În fiecare clipă mărturisirea credinţei este un fapt real şi chiar dacă nu suntem ucişi de cei dinaintea cărora ne mărturisim credinţa, cu toate acestea în sufletul nostru suntem daţi morţii, trăim mucenicia, îndurând râsete şi batjocuri, dispreţuiţi pentru că ne-am manifestat credinţa, însă Domnul spune că cel care va răbda până la sfârşit va fi biruitor3.
„Vei cunoaşte care este starea adevărată şi tainică a inimii tale după felul gândurilor tale”, scrie Sfântul Isaac4. Ceea ce iubeşte Dumnezeu în noi, este aplecarea tainică a inimii noastre, pe care nimeni nu o poate vedea nici percepe. Inima se poate apleca spre ură, spre nepăsare, dar si spre iubire. Iar cel care pune la cale orice rău în noi nu poate răbda chiar această tainică aplecare a inimii.
Or această stare tainică a inimii noastre aplecate spre iubire, în momentul în care o trăim, naşte suferinţa, căci este o stare hristică, o stare de mucenicie, o stare de luptă continuă pentru ca iubirea să învingă în inima noastră. „Adevărata minune, scrie Olivier Clement, cea mai grea, este deci pilda si lucrarea iubirii, în înţelesul duhovnicesc al cuvântului. A intra în Dumnezeu înseamnă a se lăsa dus de nesfârşita mişcare de iubire a Treimii, care ne arată pe celălalt ca pe aproapele nostru şi mai mult decât atât, care îngăduie fiecăruia dintre noi să devină aproapele celorlalţi oameni. Iar a deveni aproape înseamnă a urma lui Hristos, căci El se face una cu orice om care suferă”5.
Noi suntem iubitori ai lui Dumnezeu, iar lupta noastră tainică este a căuta cum să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele, cum să dăruim sau să ne dăruim pe noi înşine. „Dumnezeu este iubire şi viaţă, mai spune el, iar omul care se uneşte cu Dumnezeu devine o fiinţă capabilă de iubire. Iar această iubire este libertate”6. Toţi sfinţii mucenici pe care îi pomenim zi de zi se fac pentru noi lumină vie, care ne însoţeşte în această luptă pentru a dobândi iubirea fără greş şi fără pată, care din fericire trece prin aproapele nostru.
† Mitropolitul Iosif
Note: