Paștile și Săptămâna Mare

Paștile și Săptămâna Mare

„Paște”[1] înseamnă[2]:

1. Trecere, căci Dumnezeu, voind să elibereze din robie pe poporul ales, a trecut („pasah”Iș 12, 23) prin Egipt, omorând pe tot întâiul-născut, dar cruțând pe israeliți, care și-au stropit pragul ușii cu sânge de la

2. Mielul junghiat atunci (în ziua de 14 Nisan[3] către seară) de către fiecare familie și numit paștele(„pesah”Iș 12, 11) Domnului (formă și sens apropiate de „pătimire”[4]).

Paștele nostru este Hristos,

Mielul(In1,29)junghiat pentru noi (1Co5, 7), care a pătimit pentru noi (1Ptr 2, 21) (Răstignirea a avut loc tocmai într-o zi de 14 Nisan, vinerea[5]!), trecând (In1, 36)prin lumea aceasta, prin moarte și iad (Egiptul mental), ca săridice păcatul lumii, cu moartea pe moarte călcând și celor adăpațicu Sângele Lui[6] (prin credință, Botez și Împărtășanie) viață dăruindu-le. Trecerea Domnului devine astfel și trecerea Omului, strămutarea de la robie/moarte la libertate/viață (ca odinioară prin Marea Roșie Iș 14-15).

La început,

creștinii – majoritari iudei – prăznuiau Paștele o singură zi: 14 Nisan, îmbinând întristarea pentru Patima Mielului cu bucuria pentru Trecerea lui, prin post (ajunare ziua) și priveghere (către seară), urmate de împărtășire și agapa pascală (către dimineață)[7].

Curând însă,

– încreștinându-se toate neamurile și fiind nevoiți, din nefericire, să se deosebească de iudeii necredincioși, care-i persecutau – creștinii au început să prăznuiască Paștele așa cum s-a petrecut: vineri (Mielul-Patima), sâmbătă (Trecerea la iad) și duminică (Trecerea la viață); dezavantajul: dislocarea a accentuat unilateral (ca la Apostoli), fie tristețea (în Apus), fie bucuria (în Răsărit).

Toate aceste trei zile

(lat. triduum) alcătuiesc de atunci Paștele creștin (început joia către seară, odată cu trădarea, și încheiat în noaptea Învierii) și la ele se referă pluralul „Paști”. Indicația din calendarele actuale, cum că Lunea și Marțea luminată ar fi „Paști”, este o reminiscență de pe vremea când se indicau zilele nelucrătoare și motivul lor („zi liberă după Paști”), și este greșită (nici o altă Biserică nu o folosește)! Săptămâna luminată nu mai este paști, ci numai înviere șiînnoire[8].

Că Sfintele Paști țin de Joi seara până Sâmbătă/Duminică noaptea ne-o dovedesc:

• Modul de calculare a Paștilor, stabilit la Sinodul I Ecumenic (Niceea 325): 1. duminica Învierii este prima după cea dintâi lună plină  următoare echinocțiului de primăvară[9]; 2. dacă paștele iudaic se nimerește în zilele Paștilor (joi-duminică), atunci se amână o duminică. A fost cazul în 2009: echinocțiu la 21 mar, lună plină la 9 apr, deci Învierea la 12 apr; însă paștele iudaic era în Joia Mare (9apr), încât Învierea s-a amânat pentru 19 apr. Occidentalii însă nu mai respectă a doua hotărâre; ei au prăznuit la 12apr; și totdeauna când există distanță de o săptămână între Paștile ortodoxe și occidentale, vina rămâne a acelorași[10]!
• Numirea – subînțeleasă – a duminicii Învierii drept „întâia după Paști”, duminica Tomii fiind deja „a doua după Paști”!

Revenind...

cu șase zile înainte de Paște – ne spune Ap. Ioan (In12, 1-19) – Iisus se afla în Betania, la Lazăr, pe care-l înviase din morți; iar a doua zi a intrat triumfal în Ierusalim și s-a lăsat pentru singura dată aclamat Împărat, ceea ce i-a atras ura necredincioșilor și răstignirea. Astfel, sâmbăta și duminica dinaintea Paștilor[11] pomenim totdeauna Învierea lui Lazăr[12] și Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile). Sunt zile de praznic (Liturghia Sf. Ioan), în care se săvârșeau mari procesiuni la Ierusalim (Betania și Mt. Măslinilor), iar sâmbăta[13] se botezau mulți (ca să petreacă Săptămâna Mare ca și creștini); duminică se dezleagă la pește[14].

Între aceste praznice și Paști,

• Lunea-Miercurea Mare(zile stricte de post și aliturgice[15]) s-au adăugat ulterior, fiind închinate smochinului uscat și patriarhului Iosif[16] (Luni), celor 10 fecioare din Evanghelie[17] (Marți) și femeii păcătoase care a uns pe Domnul cu mir[18] (Miercuri);
• Joia Marepână către seară (când încep Paștile) comemorează Cina cea de Taină: după-amiază (14h) se săvârșește Liturghia Cinei și Spălarea picioarelor, urmată de agapă (cu dezlegare la vin și untdelemn); la denie se citește emoționanta Cuvântare de despărțire și Rugăciunea din Grădina Ghetsimani (=prima și lunga Evanghelie Ioan 13-17).

Toate aceste zile au denie[19] în seara precedentă, întocmai cum vor avea și cele trei zile de Paști: 12 Evanghelii(joi seara pentru vineri), Prohodul (vineri pentru sâmbătă)și Învierea  (sâmbătă pentru duminică). Despre Vinerea și Sâmbăta Mare sunt mai multe de spus (unele s-au scris deja[20]); să reținem acum doar că sunt zile de ajun(are)[21] – total (post negru) pentru cine poate.

Iată, deci, cum s-a format treptat Săptămâna Mare: 2 zile de praznic + 3 zile de post + Joia Cinei + 3 zile de Paști (vezi tabelul alăturat).

Așadar, cei ce așteptăm Sfintele Paști, să (ne) pregătim (pentru) Mielul cel adevărat, împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, fără de care Paștele creștin este un non-sens! Este trist astăzi că tocmai la Liturghia de Paști, din noaptea Învierii, creștinii nu vor să mai rămână și nu se mai împărtășesc. Feluritele motive invocate dovedesc fie dezinteresul lor (pentru care fiecare își poartă vina), fie lipsa de educație (pentru care responabili sunt preoții și dascălii Bisericii). Este ca și când iudeii nu ar fi vrut, odinioară, să junghie mielul, preferând moartea cu egiptenii în locul eliberării. Paștele nu este un joc complicat (ori asculți, ori te învârtoșezi), dar este o joacă cu veșnicia!  

Ierom. Arsenie de la Malvialle