PaÅŸtile ÅŸi Săptămâna Mare

PaÅŸtile ÅŸi Săptămâna Mare

„PaÅŸte”[1] înseamnă[2]:

1. Trecere, căci Dumnezeu, voind să elibereze din robie pe poporul ales, a trecut („pasah”IÅŸ 12, 23) prin Egipt, omorând pe tot întâiul-născut, dar cruÅ£ând pe israeliÅ£i, care ÅŸi-au stropit pragul uÅŸii cu sânge de la

2. Mielul junghiat atunci (în ziua de 14 Nisan[3] către seară) de către fiecare familie ÅŸi numit paÅŸtele(„pesah”IÅŸ 12, 11) Domnului (formă ÅŸi sens apropiate de „pătimire”[4]).

PaÅŸtele nostru este Hristos,

Mielul(In1,29)junghiat pentru noi (1Co5, 7), care a pătimit pentru noi (1Ptr 2, 21) (Răstignirea a avut loc tocmai într-o zi de 14 Nisan, vinerea[5]!), trecând (In1, 36)prin lumea aceasta, prin moarte ÅŸi iad (Egiptul mental), ca săridice păcatul lumii, cu moartea pe moarte călcând ÅŸi celor adăpaÅ£icu Sângele Lui[6] (prin credinÅ£ă, Botez ÅŸi ÎmpărtăÅŸanie) viaÅ£ă dăruindu-le. Trecerea Domnului devine astfel ÅŸi trecerea Omului, strămutarea de la robie/moarte la libertate/viaÅ£ă (ca odinioară prin Marea RoÅŸie IÅŸ 14-15).

La început,

creÅŸtinii – majoritari iudei – prăznuiau PaÅŸtele o singură zi: 14 Nisan, îmbinând întristarea pentru Patima Mielului cu bucuria pentru Trecerea lui, prin post (ajunare ziua) ÅŸi priveghere (către seară), urmate de împărtăÅŸire ÅŸi agapa pascală (către dimineaÅ£ă)[7].

Curând însă,

– încreÅŸtinându-se toate neamurile ÅŸi fiind nevoiÅ£i, din nefericire, să se deosebească de iudeii necredincioÅŸi, care-i persecutau – creÅŸtinii au început să prăznuiască PaÅŸtele aÅŸa cum s-a petrecut: vineri (Mielul-Patima), sâmbătă (Trecerea la iad) ÅŸi duminică (Trecerea la viaÅ£ă); dezavantajul: dislocarea a accentuat unilateral (ca la Apostoli), fie tristeÅ£ea (în Apus), fie bucuria (în Răsărit).

Toate aceste trei zile

(lat. triduum) alcătuiesc de atunci PaÅŸtele creÅŸtin (început joia către seară, odată cu trădarea, ÅŸi încheiat în noaptea Învierii) ÅŸi la ele se referă pluralul „PaÅŸti”. IndicaÅ£ia din calendarele actuale, cum că Lunea ÅŸi MarÅ£ea luminată ar fi „PaÅŸti”, este o reminiscenÅ£ă de pe vremea când se indicau zilele nelucrătoare ÅŸi motivul lor („zi liberă după PaÅŸti”), ÅŸi este greÅŸită (nici o altă Biserică nu o foloseÅŸte)! Săptămâna luminată nu mai este paÅŸti, ci numai înviere ÅŸiînnoire[8].

Că Sfintele PaÅŸti Å£in de Joi seara până Sâmbătă/Duminică noaptea ne-o dovedesc:

• Modul de calculare a PaÅŸtilor, stabilit la Sinodul I Ecumenic (Niceea 325): 1. duminica Învierii este prima după cea dintâi lună plină  următoare echinocÅ£iului de primăvară[9]; 2. dacă paÅŸtele iudaic se nimereÅŸte în zilele PaÅŸtilor (joi-duminică), atunci se amână o duminică. A fost cazul în 2009: echinocÅ£iu la 21 mar, lună plină la 9 apr, deci Învierea la 12 apr; însă paÅŸtele iudaic era în Joia Mare (9apr), încât Învierea s-a amânat pentru 19 apr. Occidentalii însă nu mai respectă a doua hotărâre; ei au prăznuit la 12apr; ÅŸi totdeauna când există distanÅ£ă de o săptămână între PaÅŸtile ortodoxe ÅŸi occidentale, vina rămâne a aceloraÅŸi[10]!
• Numirea – subînÅ£eleasă – a duminicii Învierii drept „întâia după PaÅŸti”, duminica Tomii fiind deja „a doua după PaÅŸti”!

Revenind...

cu ÅŸase zile înainte de PaÅŸte – ne spune Ap. Ioan (In12, 1-19) – Iisus se afla în Betania, la Lazăr, pe care-l înviase din morÅ£i; iar a doua zi a intrat triumfal în Ierusalim ÅŸi s-a lăsat pentru singura dată aclamat Împărat, ceea ce i-a atras ura necredincioÅŸilor ÅŸi răstignirea. Astfel, sâmbăta ÅŸi duminica dinaintea PaÅŸtilor[11] pomenim totdeauna Învierea lui Lazăr[12] ÅŸi Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile). Sunt zile de praznic (Liturghia Sf. Ioan), în care se săvârÅŸeau mari procesiuni la Ierusalim (Betania ÅŸi Mt. Măslinilor), iar sâmbăta[13] se botezau mulÅ£i (ca să petreacă Săptămâna Mare ca ÅŸi creÅŸtini); duminică se dezleagă la peÅŸte[14].

Între aceste praznice ÅŸi PaÅŸti,

• Lunea-Miercurea Mare(zile stricte de post ÅŸi aliturgice[15]) s-au adăugat ulterior, fiind închinate smochinului uscat ÅŸi patriarhului Iosif[16] (Luni), celor 10 fecioare din Evanghelie[17] (MarÅ£i) ÅŸi femeii păcătoase care a uns pe Domnul cu mir[18] (Miercuri);
• Joia Marepână către seară (când încep PaÅŸtile) comemorează Cina cea de Taină: după-amiază (14h) se săvârÅŸeÅŸte Liturghia Cinei ÅŸi Spălarea picioarelor, urmată de agapă (cu dezlegare la vin ÅŸi untdelemn); la denie se citeÅŸte emoÅ£ionanta Cuvântare de despărÅ£ire ÅŸi Rugăciunea din Grădina Ghetsimani (=prima ÅŸi lunga Evanghelie Ioan 13-17).

Toate aceste zile au denie[19] în seara precedentă, întocmai cum vor avea ÅŸi cele trei zile de PaÅŸti: 12 Evanghelii(joi seara pentru vineri), Prohodul (vineri pentru sâmbătă)ÅŸi Învierea  (sâmbătă pentru duminică). Despre Vinerea ÅŸi Sâmbăta Mare sunt mai multe de spus (unele s-au scris deja[20]); să reÅ£inem acum doar că sunt zile de ajun(are)[21] – total (post negru) pentru cine poate.

Iată, deci, cum s-a format treptat Săptămâna Mare: 2 zile de praznic + 3 zile de post + Joia Cinei + 3 zile de PaÅŸti (vezi tabelul alăturat).

AÅŸadar, cei ce aÅŸteptăm Sfintele PaÅŸti, să (ne) pregătim (pentru) Mielul cel adevărat, împărtăÅŸirea cu Trupul ÅŸi Sângele Domnului, fără de care PaÅŸtele creÅŸtin este un non-sens! Este trist astăzi că tocmai la Liturghia de PaÅŸti, din noaptea Învierii, creÅŸtinii nu vor să mai rămână ÅŸi nu se mai împărtăÅŸesc. Feluritele motive invocate dovedesc fie dezinteresul lor (pentru care fiecare îÅŸi poartă vina), fie lipsa de educaÅ£ie (pentru care responabili sunt preoÅ£ii ÅŸi dascălii Bisericii). Este ca ÅŸi când iudeii nu ar fi vrut, odinioară, să junghie mielul, preferând moartea cu egiptenii în locul eliberării. PaÅŸtele nu este un joc complicat (ori asculÅ£i, ori te învârtoÅŸezi), dar este o joacă cu veÅŸnicia!  

Ierom. Arsenie de la Malvialle