Poluarea sufletului cauza poluării naturii!
publicat in Cuvântul episcopului Timotei pe 1 Septembrie 2016, 20:58
În fiecare an, la 1 septembrie, credincioşii Bisericii noastre dreptslăvi- toare, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, sărbătoresc începutul anului bisericesc. După Sfânta Tradiţie, ziua de 1 septembrie este prima zi a creaţiei şi ziua în care Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos Şi-a început activitatea mântuitoare pe pământ, adică manifestarea dragostei nemărginite a lui Dumnezeu şi împărtăşirea ei omului şi întregii creaţii.
După învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, primul om - care a fost aşezat de Dumnezeu în centrul creaţiei, dar nu centru al acesteia, aşa cum greşit şi în mod voit iluminaţii zilelor noastre doresc să ne înveţe – „a fost chemat să unească în sine totalitatea făpturilor create, astfel încât, ajungând la o unitate desăvârşită cu Dumnezeu, să comunice acea stare de îndumnezeire întregii creaţii; lui i s-a oferit posibilitatea să unească raiul cu întreg pământul, adică purtând raiul în sine, în puterea comunicării sale permanente cu Dumnezeu”1. Acest lucru trebuie să-l înţelegem prin binecuvântarea dată lui Adam şi Evei de Dumnezeu: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”2.
Prin supunerea pământului şi stăpânirea peste toate vietăţile lui, Dumnezeu i-a cerut omului să poarte grijă creaţiei prin păstrarea comuniunii de iubire cu El în calitate de Creator, comuniune care se manifestă printr-o comunicare şi sfătui- re permanentă cu El, după modelul comuniunii şi consfătuirii Persoanelor Treimice. Stăpânirea omului asupra naturii, văzută în sensul acesta, se explică prin grija lui permanentă pentru bunăstarea întregii creaţii şi este posibilă numai prin iubirea omului faţă de creatură. Sfântul Grigorie de Nyssa spune că, fiind stăpân, omul trebuie să-şi demonstreze demnitatea nu prin dominarea violentă a naturii înconjurătoare, ci prin păstrarea şi cultivarea regalităţii sublime a naturii, de care omul va răspunde înaintea lui Dumnezeu.
Atâta vreme cât omul a rămas în comuniune cu Dumnezeu, cât a văzut în El pe Învăţătorul prin excelenţă şi s-a sfătuit cu El, pe întreg pământul domnea pacea, armonia şi echilibrul, omul având ascultarea şi datoria de a veghea la această armonie. El a fost aşezat de Dumnezeu în mijlocul naturii şi a devenit parte integrantă a ei, trăind în deplină armonie cu natura, călăuzindu-se după legea iubirii, ca de fapt întreaga creaţie. Ruperea comuniunii dintre om şi Dumnezeu prin căderea în păcat a stricat armonia lui cu natura, omul intrând într-o nouă stare şi declarându-se în felul acesta divorţul dintre om şi natură.
Păcatul a avut consecinţe negative nu numai asupra omului, ci şi asupra întregii creaţii. Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte acest lucru în Epistola sa către Romani: „Căci făptura a fost supusă deşertăciunii, nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o, cu nădejde, pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum”3hookup apps without pictureshttps://apostolia.eu/index.php/speed-dating-dia-dos-namorados/india match dating sitehttps://apostolia.eu/index.php/over-60s-dating-sites-uk/. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006.