Pogorârea Duhului Sfânt – plinirea lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu

publicat in Pastorala pe 1 Iunie 2016, 12:08

Scrisoare Pastorală la Praznicul Pogărârii Duhului Sfânt

 

 

PreacuvioÅŸi ÅŸi Preacucernici PărinÅ£i,
Preacuvioase Maici,
IubiÅ£i fraÅ£i ÅŸi surori întru Domnul
 
Multe s-au spus si s-au scris pe seama semnificaÅ£iilor pogo­rârii Duhului Sfânt si despre foloasele ei cele mântuitoare asupra credincioÅŸilor. În rândurile ce urmea­ză vă propunem să ne oprim împreună asu­pra actualităÅ£ii pogorârii Duhului Sfânt pes­te fiecare dintre cei care, prin Botez, ne-am îmbrăcat cu Hristos ÅŸi, prin Mirungere, ne-am făcut părtaÅŸi făgăduinÅ£ei făcute de Domnul ucenicilor Săi, înainte de înălÅ£are: Si iată, Eu trimit peste voifăgăduinÅ£a Tatălui Meu; voi însă ÅŸedeÅ£i în cetate, până ce vă veÅ£i îmbră­ca cu putere de sus (cf. Lc. 24, 49).

Această putere de sus nu e altceva decât Harul Duhului Sfânt cu care am fost pecetluiÅ£i cu toÅ£ii la Botez ÅŸi care face cu putinÅ£ă în noi creÅŸterea omului nou (cf. Efes. 4, 24) până la statura bărbatului desăvârÅŸit, la măsura vâr­stei deplinătăÅ£ii lui Hristos (cf. Efes. 4, 13). Căci, ne spune Sfântul Apostol Pavel, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi (cf. 2 Cor. 5, 17). Această înnoire ce ne vine prin

Hristos Domnul Cel înviat din morÅ£i este lu­crătoare în noi prin baia naÅŸterii celei de a doua ÅŸi prin înnoirea Duhului Sfânt (cf. Tit, 3, 5). Puterea de sus înseamnă ÅŸi Harul cu care se îmbracă slujitorii altarelor, episcopi, preoÅ£i ÅŸi diaconi ÅŸi toÅ£i cei care slujesc pe temeiul unei hirotesii. Cu aceeaÅŸi putere de sus se îmbracă toÅ£i aceia care primesc tunderea chipului înge­resc – monahii – ÅŸi care se îmbracă cu toate ar­mele necesare pentru a purta războiul cel ne­văzut împotriva propriilor patimi.

MulÅ£i dintre noi, însă, au impresia că în­noirea ce s-a primit prin Botez ÅŸi Mirungere, prin hirotonie sau tunderea în călugărie, lu­crează, într-un fel, de la sine... Asemenea ce­lui care a semănat grădina ÅŸi, fără să o mai ude sau să o mai plivească sau să o sape, aÅŸteaptă să-i dea roade... Însă realitatea este că făptu­ra cea nouă are nevoie de hrana cea nouă. Căci, zice Domnul, ce este născut din trup, trup este; ÅŸi ce este născut din Duh, duh este (cf. In. 3, 6). Prin urmare, cei care ne-am năs­cut din nou, din apă ÅŸi din Duh (cf. In. 3, 5), e firesc să ne hrănim cu Duhul lui Dumnezeu și cu cele duhovniceÅŸti, conforme cu noua noastră identitate, de fii ai lui Dumnezeu, după Har. Aceasta înseamnă că, după cum cei nou-născuÅ£i au nevoie de vitamine ca să crească si să se dezvolte normal, tot asa si cei care sunt născuÅ£i din nou, din apă ÅŸi din Duh, au nevoie de hrana cea duhovnicească, pentru a creÅŸte ÅŸi a se întări cu Duhul ÅŸi a se umple de înÅ£elepciune (cf. Lc. 1, 80; 2, 40). De aceea, cântăm la Praznice: Prin Duhul Sfânt, tot sufletul viază ÅŸi cu curăÅ£ie se înalÅ£ă...

Cu purtarea de grijă faÅ£ă de hrana cea duhovnicească a poporului sunt însărcinaÅ£i, întâi de toate, păstorii Bisericii, episcopii, si trimiÅŸii lor în mijlocul poporului, preoÅ£ii, ca unii care sunt rânduiÅ£i să pască mieluÅŸeii ÅŸi oile Domnului (cf. In. 21, 15-17), pentru care Hristos Domnul, Marele Arhiereu, le va cere seamă, căci zice, prin gura prorocului Iezechiel: Iată Eu vin la păstori; le voi cere înapoi oile Mele din mâna lor (...). Iată Eu Însumi voi purta gri­jă de oile Mele ÅŸi le voi cerceta. (...) Eu voi paÅŸte oile Mele ÅŸi Eu le voi odihni, zice Domnul Dumnezeu. (cf. Iez. 34, 10; 11; 15). Mare este responsabilitatea păstorilor Bisericii, ca unii pe care Duhul Sfânt i-a pus episcopi, ca să păstreze Biserica lui Dumnezeu, pe care a câÅŸ­tigat-o cu însuÅŸi sângele Său (cf. F. Ap. 20, 28)! Astfel, Sfântul Apostol Petru îi îndeamnă pe păstori, zicând: PăstoriÅ£i turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu sil­nicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câÅŸtig urât, ci din dragoste (1 Pt. 5, 2).

A purta grijă de poporul lui Dumnezeu presupune a-i procura hrana cea mântuitoare proprie fiilor lui Dumnezeu. Prima hrană cu care se hrănesc fiii lui Dumnezeu este Cuvântul Lui. Căci Însusi Domnul ne spune că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Mt. 4, 4). Aceasta presupune atât lecturarea Cuvântului lui Dumnezeu, cât si explicarea lui, inspirată de acelasi Duh Sfânt Care le-a însuflat-o prorocilor si apostolilor. Dar aceasta înseamnă că însisi păstorii se cuvine să se ostenească cu cuvântul ÅŸi cu învăÅ£ătura, pentru a se învrednici de îndoită cinstire (1 Tim. 5, 17). Căci cel ce va face ÅŸi va învăÅ£a, acesta mare se va chema în împărăÅ£ia cerurilor (Mt. 5, 19).

Legat de aceasta, se înscrie si datoria păstorilor de suflete de a împlini porunca Domnului dată înainte de ÎnălÅ£area Sa la ceruri, de a-i învăÅ£a pe cei botezaÅ£i toate câte le-a poruncit El apostolilor si, prin ei, urmasilor lor, episcopilor si preoÅ£ilor (cf. Mt. 28, 20). De aceea, cate­heza joacă un rol fundamental în învăÅ£area, însusirea, trăirea si transmiterea mai departe a credinÅ£ei, la fiecare generaÅ£ie de crestini. Dar acest proces de predare, de însusire si de trans­mitere a credinÅ£ei nu se poate împlini cum se cuvine fără aportul esenÅ£ial al părinÅ£ilor si al naÅŸilor drept credinciosi si trăitori ai credinÅ£ei la rândul lor. De implicarea acestora în cate­heza de dinainte si de după Botez, ba chiar si în cateheza de dinainte si de după Cununie, de­pinde viitorul familiei crestine si al generaÅ£iilor care vin după noi.

Un alt rol important al păstorilor de suflete este să se îngrijească si ca fiii lui Dumnezeu după Har să primească în mod continuu adevărata mâncare ÅŸi adevărata băutură (cf. In. 6, 55), adică Pâinea cea cerească (cf. In. 6, 33; 41; 58, hrana a toată lumea, Sfântul Trup si Scumpul Sânge al Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos Care S-a dat pentru viaÅ£a lumii (cf. In. 6, 51). Această minunată lucrarea a PreoÅ£iei, prin care se pun înainte cinstitele Daruri de pâine si vin spre a se preface în Trupul si Sângele Domnului, se împlineÅŸte în puterea Duhului Sfânt, prin chemarea acestuia (epicleza) peste noi si peste Darurile puse înainte. Astfel, toÅ£i cei care au primit Botezul în numele Sfintei Treimi ÅŸi au primit Pecetea Darului Sfântului Duh se fac împreună-părtaÅŸi, atunci când participă la Dumnezeiasca Liturghie, la înnoirea Harului Duhului Sfânt întru inimile lor, pentru a putea primi, cu inimă ÅŸi conÅŸtiinÅ£ă curate, de fiecare dată, merindea cea cerească necesară pentru a străbate pe calea vieÅ£ii, spre veÅŸnicie. De aceea, păstorii de suflete au datoria de a se îngriji ca fiii Bisericii să progreseze în cunoÅŸterea importanÅ£ei împărtăÅŸirii cu Sfântul Trup ÅŸi cu Scumpul Sânge ale Domnului Hristos în dobândirea mântuirii ÅŸi, astfel, să crească în dorinÅ£a de a o face mai frecvent ÅŸi cu tot mai multă luare aminte la cum se pregătesc ÅŸi la ceea ce primesc, pen­tru a ajunge ca măcar o parte dintre ei să se împărtăÅŸească cu aceeaÅŸi frecvenÅ£ă cu care ÅŸi par­ticipă la Dumnezeiasca Liturghie.

Este bine ca aceia care au intrat în cler să nu uite că privilegiul de a primi Sfânta ÎmpărtăÅŸanie cu ocazia fiecărei slujiri nu face ca aceasta să lucreze „de la sine”, dacă ei înÅŸiÅŸi nu se preocupă de pregătirea continuă pentru a se apropia cu frică ÅŸi cu cutremur de Altarul Dumnezeului Celui Viu. Åži cel mai bun indiciu al creÅŸterii duhovniceÅŸti a clerului este faptul că familiile lor, soÅ£iile ÅŸi copiii, ajung să se apropie de Sfintele Taine cu o frecvenÅ£ă cât mai apropiată de ace­ea cu care însuÅŸi clericul din familie o face.

AcelaÅŸi lucru se poate spune ÅŸi cu privire la stareÅ£ii mănăstirilor. Monahii, ca unii ce au subscris la vieÅ£uirea după chipul cel îngeresc, nu ar trebui să aibă motive de a nu se apropia de Sfintele Taine cu regularitatea dată de slujirea cel puÅ£in duminicală a DumnezeieÅŸtii Liturghii, presupunând că au viaÅ£a orientată către alte orizonturi decât cetăÅ£enii lumii acesteia ÅŸi că se nevoiesc a subscrie în fiecare zi la omorârea patimilor omului celui vechi ÅŸi la creÅŸterea omului nou, conform numelui nou pe care l-au primit prin tundere. Aceasta duce în mod firesc la în­tărirea unităÅ£ii obÅŸtii ÅŸi la creÅŸterea iubirii frăÅ£eÅŸti.

Progresul nostru, al tuturor, clerici, monahi sau mireni, depinde, aÅŸadar, de măsura în care suntem perseverenÅ£i în a subscrie la moartea faÅ£ă de toate moÅŸtenirile ÅŸi înclinaÅ£iile rele pe care le observăm în noi (sau pe care ni le spun uneori alÅ£ii) ÅŸi dorim să crească în inima ÅŸi în gândul nostru, în grai ÅŸi în simÅ£iri, chipul lui Hristos, spre a ajunge ÅŸi să făptuim toate cele ce sunt bineplăcute Lui.

Fie ca Harul Duhului Sfânt cel trimis lumii de către Fiul lui Dumnezeu Cel înălÅ£at cu trupul la cer, ca Mângâietor ÅŸi călăuzitor la tot adevărul (cf. In. 16, 13), să se pogoare cu îmbelÅŸugare asupra noastră a tuturor, spre înnoirea vieÅ£ii ÅŸi spre a noastră mântuire!

Ai voÅŸtri ierarhi ÅŸi păstori ÅŸi de tot binele cel spre mântuire doritori,

† Mitropolitul IOSIF al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale ÅŸi Meridionale
† Episcopul SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
† Episcopul TIMOTEI al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei ÅŸi Portugaliei
† MARC NEMÅ¢EANUL Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† IGNATIE MURESANUL Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei ÅŸi Portugaliei

Dată la reÅŸedinÅ£a noastră de la Paris, la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din anul mântuirii 2016.