Adaugat la: 1 Decembrie 2009 Ora: 15:14

Sfântul Nicodim, isihasmul şi fondarea mănăstirii Tismana (sec. XIV)

În secolul al XIV-lea monahismul a jucat un rol decisiv în renaşterea vieţii spirituale a Bisericii ortodoxe, mai ales prin mişcarea zisă „isihastă”, care rămâne cea mai frumoasă victorie a ortodoxiei în acest secol, şi ultima afirmare de amploare înaintea căderii definitive a Bizanţului sub stăpânirea turcească. Roadele mişcării isihaste ajung şi la nordul Dunării prin sfântul Nicodim, fondatorul mănăstirii Tismana, cinstit în Biserica noastră ca un mare părinte al monahismului românesc.

 

I. Mişcarea isihastă în secolul al XIV-lea 

În sens larg, termenul de „isihast” îi desemnează pe toţi aceia care s-au identificat cu marea mişcare spirituală isihastă din acest secol, însă în sens restrâns era folosit încă din vechime în legătură cu monahii care căutau „isihia” (hesychia, liniştea) prin rugăciunea continuă a inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. În secolele XIII-XIV a avut loc o reafirmare a acestei tradiţii spirituale, prin sfinţi părinţi precum sfântul Grigorie Sinaitul[1]. În prima jumătate a secolului al XIV-lea acesta a venit în Bulgaria, strângându-şi în jurul său mulţi ucenici, dintre care sfântul Teodosie, fondatorul mănăstirii Kilifarevo, unde s-a format şi sfântul Eftimie, ultimul patriarh de la Târnovo şi un mare învăţat al vremii. Personalitatea centrală a vremii este însă sfântul Grigorie Palama, a cărui teologie despre „energiile” lui Dumnezeu a stârnit o controversă teologică de mare amploare, dublată de un conflict politic în interiorul imperiului. După multe evenimente asupra cărora nu ne vom opri aici, sinodul de la 1351 de la Constantinopol a pus capăt conflictului, marcând victoria partidei isihaste şi a doctrinei sfântului Grigorie. S-a deschis astfel o epocă deosebit de rodnică pentru viaţa spirituală a întregii Biserici ortodoxe, dincolo de graniţele statelor vremii. Mari personalităţi ale mişcării isihaste au devenit patriarhi ai Constantinopolului după această dată: Isidor, Calist şi Filoteu Kokkinos, iar mulţime de ierarhi au fost numiţi din rândurile acestei mişcări.

Monah atonit isihast, sfântul Nicodim a fost purtat de evenimentele timpului la nordul Dunării, aducând cu el această bogăţie spirituală care va sta la căpătâiul dezvoltării monahismului în Ţara Românească.

II. Sfântul Nicodim şi fondarea mănăstirilor Vodiţa şi Tismana

Născut în Macedonia, la Prilep, într-o familie nobilă înrudită cu cea a cneazului Lazăr al Serbiei, el a îmbrăţişat de tânăr viaţa monahală la mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, fondată de prinţul Ştefan Nemanjia al sârbilor împreună cu fiul său sfântul Sava (după cum s-a arătat într-un articol anterior). Nicodim s-a distins prin viaţa lui ascetică dar şi prin învăţătura lui, fiind deosebit de apreciat în rândul monahilor. El a fost însă şi un om al vremurilor sale, conştient de dificultăţile politice ale timpului. Cunoaştem faptul ca el a făcut parte din delegaţia athonită care a mers la patriarhul Filoteu al Constantinopolului pentru a obţine mult controversata recunoaştere a Patriarhiei sârbe de la Péc. După această misiune încununată de succes, Nicodim s-a întors în Serbia unde a fondat două mănăstiri. Apoi, sub presiunea avansării turcilor în Balcani, a trecut în partea cealaltă a Dunării, în Ţara Românească, unde domnea Vlaicu Vodă (1364-1377).

Aici s-a bucurat de o bună primire şi de sprijinul domnului ţării. Amintim că Mitropolia Ţării Româneşti fusese recunoscută de puţină vreme (1359), dorindu-se întărirea Bisericii prin fondarea de mănăstiri în tradiţia atonit-bizantină, deşi desigur monahismul exista la nordul Dunării şi mai înainte, sub forme mai puţin organizate. Cu cheltuiala domnitorului, Nicodim a ridicat mai întâi în părţile Banatului Severinului mănăstirea Vodiţa. Sfinţirea ei a avut loc în anul 1372, păstrându-se hrisovul prin care domnitorul arăta cu ce sate şi venituri a înzestrat-o şi prin care se rânduia ca „(...) după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela egumen nici domnul, nici arhiereul, nici careva altul, ci cum va zice chir Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării care sunt acolo şi ei singuri să-şi pună stareţ”. Sfântul Nicodim a obţinut deci de la domn o completă autonomie pentru Vodiţa, precum şi mai târziu pentru Tismana (ca mănăstiri de sine stătătoare ele se numeau samovlastii). Din păcate, Vodiţa nu va avea o viaţă îndelungată întrucât Vlaicu Vodă va pierde Banatul de Severin, care va fi redobândit temporar de Mircea cel Bătrân (1386-1418), fiind apoi din nou trecut în stăpânirea Ungariei catolice, iar mai târziu a Imperiului otoman.

Înţelegând fragilitatea situaţiei politice a Banatului, sfântul Nicodim se va muta în părţile Gorjului, unde va fonda o nouă mănăstire, Tismana. La înzestrarea acestei ctitorii au contribuit în primul rând domnitorii din Ţara Românească (Vlaicu Vodă, Radu I, Mircea cel Bătrân) dar şi cneazul Lazăr al sârbilor, care le-a dăruit zece sate în ţara sa. Tismana va avea un rol fundamental în dezvoltarea monahismului din Ţările române.

Prin întreaga lui lucrare de ctitor, învăţător, stareţ, sfântul Nicodim este unul din cei mai mari părinţi ai istoriei Bisericii românilor. El a purtat la nordul Dunării roadele înnoirii spirituale din marele secol al isihasmului. De la el s-a păstrat o şi o corespondenţă teologică cu patriarhul Eftimie de la Târnovo (1375-1393), pe care l-am menţionat mai înainte ca o personalitate de seamă a isihasmului.

Sfântul Nicodim a trecut la cele veşnice la 26 decembrie 1406, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, şi a fost îngropat cu mare cinste la mănăstirea Tismana, unde este prăznuit până astăzi la această dată, ca şi în întreaga Biserică.

Ioana Georgescu-Tănase

Bibliografie:

Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii ortodoxe române, Editura Institutului biblic şi de misiune al B.O.R., Bucureşti, 2006

Jean Meyendorff, Aristeides Papadakis, L’orient chrétien et l’essor de la papauté, Cerf, Paris, 2001



[1]Scrierile sale despre rugaciunea lui Iisus, au avut o mare influenţă, fiind mai târziu incluse în Filocalia Sfântului Nicodim Aghioritul.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni