Maica Rafaela a trecut la Domnul
publicat in In memoriam pe 4 Ianuarie 2016, 11:49
„Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă. BătrâneÅ£ile cinstite nu sunt cele aduse de o viaÅ£ă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor. ÎnÅ£elepciunea este la om adevărata cărunteÅ£e ÅŸi vârsta bătrâneÅ£ilor înseamnă o viaÅ£ă neîntinată. Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit ÅŸi, fiindcă trăia între păcătoÅŸi, l-a mutat de pe pământ. (...) Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăÅ£ii.” (ÎnÅ£elepciunea lui Solomon, 4, 7-14)
În seara zilei de 3 decembrie 2015 a trecut la Domnul monahia Rafaela, cea care cu adevărat a fost, asa cum o arată numele său, o unealtă a Domnului prin care Acesta a dăruit tămăduire sufletească multora. După o suferinÅ£ă grea, care a durat câteva săptămâni de la descoperirea bolii, maica Rafa- ela a plecat către locasurile ceresti, spre nedumerirea si neinÅ£elegerea multora.
ÎnaltpreasfinÅ£itul părinte mitropolit Teofan spunea, în cuvântul său de după slujba inmormântării, care a avut loc sâmbătă, 5 decembrie 2015, în biserica „Nașterea Maicii Domnului”, Talpalari, la praznicul sfântului Sava cel SfinÅ£it: „După inÅ£elepciunea cea de nepătruns pentru mintea omenească a lui Dumnezeu, Maica Rafaela a plecat spre ÎmpărăÅ£ia VeÅŸniciei. Când noi, oamenii, obÅŸtea mănăstirii, făceam planuri în ceea ce o priveÅŸte pentru mergerea ei mai departe, ca stâlp puternic în obÅŸtea mănăstirii, planurile noastre au fost găsite deÅŸarte, căci zis-a Dumnezeu: „Planurile voastre nu sunt ca planurile Mele, gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre ÅŸi căile Mele nu sunt precum căile voastre”. Dumnezeu a avut un alt plan cu dânsa, o altă cărare pe care să meargă, o altă uÅŸă care să i se deschidă.” Părintele mitropolit a atras de asemenea atenÅ£ia celor de faÅ£ă ÅŸi asupra cuvântului ce s-a citit la Dumnezeiasca Liturghie, cuvânt al Sfântului Apostol Pavel, rânduit tot pentru această zi, din Epistola către Galateni, 5,22-6,2: „cei care aÅ£i cunoscut-o pe Maica Rafaela – ÅŸi mulÅ£i dintre cei de faÅ£ă aÅ£i cunoscut-o bine, cu certitudine o veÅ£i regăsi în cuvintele rostite de Sfântul Apostol Pavel ÅŸi pe care el dorit-a să le aÅŸeze la rădăcina sufletului fiecărui creÅŸtin din vremea sa ÅŸi de după aceea. FraÅ£ilor, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinÅ£a, blândeÅ£ea, înfrânarea, curăÅ£ia. Iar cei ce sunt ai lui Iisus Hristos ÅŸi-au răstignit trupul împreună cu patimile ÅŸi cu poftele lui. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să ÅŸi umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deÅŸartă, supărându-ne unii pe alÅ£ii ÅŸi pizmuindu-ne unii pe alÅ£ii. FraÅ£ilor, chiar de va cădea vreunul din voi în vreo greÅŸeală, voi cei duhovniceÅŸti îndreptaÅ£i-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeÅ£ii, luând seama la tine însuÅ£i, ca să nu cazi ÅŸi tu în ispită. PurtaÅ£i-vă sarcinile unii altora ÅŸi aÅŸa veÅ£i plini legea lui Hristos.” Maica Rafaela ÅŸi-a slujit aproapele ÅŸi i-a purtat sarcina durerilor, cu timp ÅŸi fără timp.
A slujit nu doar pe cei osteniÅ£i ÅŸi împovăraÅ£i care veneau să caute alinare la mănăstirea Sfântul Siluan, ci a ascultat ÅŸi primit ÅŸi chemarea noastră, a celor aflaÅ£i departe de Å£ară. A venit în mai multe rânduri în FranÅ£a pentru diferite seminarii duhovniceÅŸti, fără a socoti jerfa sa ÅŸi neÅ£inând deloc seama de osteneală. Ne-a uimit cu prezenÅ£a sa deplină, caldă ÅŸi plină de iubire. O atenÅ£ie care nu era din această lume, o prezenÅ£ă pătrunsă de rugăciune ÅŸi care năÅŸtea în sufletele celor ce intrau în contact cu dânsa dor de ÎmpărăÅ£ie! Chipul său blând ÅŸi luminos devenea uneori serios, alteori părea dur, dar Domnul ne-a arătat că pe de o parte, aceasta arăta profunzimea ÅŸi adâncimea cugetării ei duhovniceÅŸti, ÅŸi pe de altă parte, dorinÅ£a ei de a se acoperi pe sine, pentru ca noi, cei ajutaÅ£i de ea, să nu îi atribuim ei vindecarea, ci Domnului care a lucrat ÅŸi lucrează prin ea!
Mitropolitul Antonie al Surojului, pe care maica Rafaela îl iubea ÅŸi îl cinstea, spune în cartea sa ViaÅ£a, boala, moartea: „Dacă suntem cu adevărat ai lui Hristos, nu vom înÅ£elege noi oare că scopul vieÅ£ii noastre aici pe pământ, în acest cerc restrâns de oameni pe care-i întâlnim ÅŸi pe care-i cunoaÅŸtem, sau al căror nume nici nu-l ÅŸtim, este de a fi pentru ei mijlocitori ai milostivirii dumnezeieÅŸti, ai acestei iubiri răstignite, ai milei ÅŸi ai grijii dumnezeieÅŸti, ai înÅ£elepciunii, ai adevărului ÅŸi ai tandreÅ£ei dumnezeieÅŸti. Asumându-ne măcar aceasta, vom găsi în noi un motiv în plus pentru a ne ruga, căci această iubire, această milă, pe care o datorăm aproapelui nostru, nu ne aparÅ£ine. (...) Ar trebui să ne rugăm ca acest om (aproapele nostru)să poată primi prin noi mila Domnului ÅŸi, uitându-se la noi, să-ÅŸi amintească doar de Dumnezeu. Iar dacă mai târziu îÅŸi va aminti de noi cu recunoÅŸtinÅ£ă ÅŸi bucurie, să ÅŸtie că acest dar vine de la Dumnezeu, chiar dacă a fost trimis prin noi. La aceasta se referă Domnul când zice: Fie ca lumina voastră aÅŸa să strălucească printre oameni, ca, văzând bunele voastre lucrări, ei să dea slavă Tatălui vostru, Care este în ceruri (Matei 5, 16).Cel care a învăÅ£at să-I dea slavă lui Dumnezeu nu ne va uita, dar vai nouă dacă isi va aduce aminte de noi si Îl va uita pe Dumnezeu!” (Mitropolitul Antonie al Surojului, ViaÅ£a, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, 2010, p. 180-181)
Åži cu adevărat iubirea maicii Rafaela era o iubire răstignită, căci ea se acoperea mereu pe sine, punându-se deoparte, pentru a se dărui cu totul celui necăjit si intristat care căuta să primească mângâiere si indrumare pe Calea către Domnul. Åži se tăinuia pe sine, pentru ca sufletul pe care il ajuta să aducă laudă doar Dumnezeului celui Viu. Spunea inaltpreasfinÅ£itul Teofan in cuvântul său: „multele persoane care, obosite in sufletul lor, au căutat să găsească puÅ£ină odihnă in legătură cu Mănăstirea Sfântul Siluan, stiÅ£i foarte bine de câte ori Maica Rafaela găsea spaÅ£iul lăuntric necesar pentru a pătrunde in sufletul celui frământat si făcut bucăÅ£ele de multe ori, si cu câtă delicateÅ£e, discreÅ£ie, smerenie, dar si eficienÅ£ă, punea bucăÅ£elele de suflet una lângă alta si plecau oamenii intăriÅ£i in sufletul, in mintea si cugetul lor, cu mai multă putere să-si ducă crucea vieÅ£ii lor mai departe. (...) Probabil că si din purtarea acestei sarcini Maica Rafaela a tot slăbit, a tot slăbit si a plecat la Cer – după mintea noastră – mult prea devreme. A fost o lumânare care a luminat pe cei din jur, s-a ars pe sine si asa, puÅ£in câte puÅ£in, lumânarea si-a incheiat trecerea ei prin această lume, bucurându-se in lumina Învierii."
Maica Rafaela a simÅ£it chemarea Domnului să vină la El; astfel, cu câteva zile inainte de adormirea sa, a lăsat un scurt cuvânt ucenicilor, un cuvânt de incurajare, asi- gurându-i că ea le va fi aproape si că asteaptă vesti de la ei. Mai mult, dorirea ei de a se impărtăsi la praznicul Sfântului Sava cel SfinÅ£it, pe care il iubea mult, i-a fost implinită ei de Domnul prin impărtăsirea in ÎmpărăÅ£ie.
Doamne, odihneste cu drepţii sufletul adormitei roabei Tale Rafaela monahia!
Doamne, plineste tu ce a semănat Maica Rafaela in sufletele noastre, ale celor ce am cunoscut-o, si ajută-ne să aducem roadă pentru a nu strica legătura dragostei!
Te iubim, dragă maică Rafaela, acum si in veci!