Zi de sărbătoare la Nantes

Evenimentul a fost deschis în ajun prin concertul de muzică clasică ajuns la a doua ediţie, la care au participat: Constantin Şerban – violonist; Dorel Fodoreanu – vi­oloncelist şi Ionel Streba,  pianist. Acest concert se organizează anual, în scopuri caritabile, pentru susţinerea misiunii pa­rohiei, dar în mod deosebit pentru pro­movarea valorilor comunităţii româneşti din Nantes.

Prăznuirea a avut loc la câteva zile după data de 29 septembrie, dar cu această oca­zie, părintelui paroh Adrian Iuga i s-au putut alătura pentru a sluji şi alţi preoţi: părintele Mircea Filip de la parohia „Sfinţii Trei Ie­rarhi” din Romainville, Paris; părintele Gheorghe Todor, parohia „Sfântul Apostol An­drei” din Saint-Germain de Pringay (Chantonnay); părintele ieromonah Antoine Gelinneau; părintele Constantin Manolache de la parohia „Sfântul Paisie de la Neamţ” din Le Havre; părintele diacon Iosif de la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Ar­hangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris.

În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Iosif a adus înaintea ochi­lor celor prezenţi asemănarea dintre apos­tolatul pe care l-au făcut Sfinţii Petru şi Pavel şi cel pe care îl fac preoţii noştri din diaspora. Ei au misiunea de a predica Evanghelia la mare depărtare de melea­gurile natale, de a parcurge sute de kilo­metri pentru a putea ajunge la toţi enori­aşii, de a predica şi în alte limbi decât cea maternă, dar sunt confruntaţi şi cu o cul­tură occidentală care influenţează negativ adevărata credinţă creştină prin ames­tecarea cu diferite curente ideologice, încât nu mai ştim cine este credincios şi cine nu mai este. Se poate observa, de asemenea, şi un grad ridicat de abandon al bisericii şi al credinţei, o uitare şi o mare amestecare de con­cepte, inclusiv de către cei care în copilăria lor au făcut un pic de cateheză în şcoală sau la biserică.

Dar, înainte de preot, primii apos­toli pe care îi întâlnim sunt mama şi ta­tăl, adică fiecare dintre noi este un apostol care trebuie să transmită credinţa copiilor săi, şi putem face asta încă de când copilul nici nu vorbeşte, prin aducerea lui la Biserică şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. De aceea, este foarte important pentru noi să ducem mai departe credinţa pe care au avut-o bunicii, străbunicii şi cei mai înaintaţi stră­moşi ai noştri secole de-a rândul, să cre­dem în Biserica cea apostolică, ce nu este aici doar de 20, 30 sau 50 de ani, ci de la în­ceput, de pe vremea Sfinţilor Apostoli.

Să nu ne fie teamă de sistemele politi­ce care ne împiedică să ne mărturisim cre­dinţa, sau ruşine de vecinul nostru care nu crede, şi care cu atât mai mult nu va crede dacă noi ne ascundem credinţa şi nu avem puterea de a mărturisi. Să avem exemplu pe Sfânta Parascheva, care era o tânără de numai 25 de ani, pe Sfânta Filofteia, o copilă de 13-14 ani care, împotriva dorinţei tatălui ei, a continuat să creadă în Hristos, şi pe alţi sfinţi şi mărturisitori asemenea acestora. Dacă noi vom tăcea şi nu vom vorbi despre Evanghelia lui Hris­tos, pietrele vor vorbi în locul nostru, aşa cum o fac şi aici, în Franţa, unde găseşti mulţime de biserici goale, dar la tot pasul întâlnim străzi cu nume de sfinţi, aceasta fiind mărturie a creştinismului, chiar dacă lumea nu mai are voie aici să vorbească despre credinţă.

Să facem copiii să înţeleagă de ce este important să vină la biserică, şi nu să vină doar pentru că sunt obligaţi sau pentru că le spunem că aşa este bine. Pentru asta, trebuie ca noi mai întâi să ne instruim şi să ştim răspunsul, şi de aceea apostolatul preoţilor în ziua de astăzi este atât de im­portant. Dar, din cauza lipsei de timp cu care ne confruntăm astăzi cei mai mulţi dintre noi, preotul nu ne va putea învăţa tot ce este necesar, de aceea este impor­tant ca şi noi să ne implicăm şi să cerem preotului cărţi de citit.

Un moment deosebit a fost şi atunci când Înaltpreasfinţitul Iosif ne-a dat tuturor celor prezenţi un îndemn, şi anume acela de a mai aduce anul acesta la biseri­că încă două sau trei persoane din antu­rajul nostru. De ce oare acest îndemn? Pentru că ne-am învăţat să trăim egoist şi să ne mulţumim doar cu ceea ce facem noi bun, ne gândim doar la mântuirea pro­prie, nu şi la cea a fratelui nostru. Iar apoi, când ieşim din biserică, vorbim cu mulţi­me de lume despre orice, numai despre Dumnezeu nu, cu toate că Sfântul Apostol Pavel ne învaţă să vorbim între noi în cân­tări şi psalmi.

O mare surpriză am avut când, în în­cheiere, Înaltpreasfinţitul Iosif a săvârşit slujba de sfinţire a celor patru icoane şi a iconostaselor, încununând astfel munca şi strădania credincioşilor care s-au îngrijit de realizarea acelora prin donaţiile făcute în timp. Atmosfera de căldură şi zidire su­fletească a continuat şi la agapa care a ur­mat slujbei, în cadrul căreia a avut loc şi un moment artistic cu dansuri populare exe­cutate de un grup româno-francez.