Åžapte ani la Malvialle ...

La praznicul ÎnălÅ£ării sfintei Cruci 2001, însoÅ£it de numeroÅŸi credincioÅŸi ÅŸi clerici, Înalt PreasfinÅ£itul Iosif inaugura prima mănăstire din Mitropolia noastră: Mănăstirea de la Malvialle[1], FranÅ£a. Sub îndrumarea primilor ei stareÅ£i, episcopii Siluan al Italiei (2001-2004, pe atunci episcop-vicar al Mitropoliei) ÅŸi Timotei al Spaniei ÅŸi Portugaliei (2004-2006, pe atunci ieromonah), au ostenit aici mulÅ£i vieÅ£uitori ÅŸi credincioÅŸi, români ÅŸi francezi deopotrivă, pentru ca un vechi domeniu, abandonat în creierii munÅ£ilor[2], în adânc de codru des, să prindă viaÅ£ă duhovnicească.

Ca o cunună a tuturor nevoinÅ£elor de până acum, hramul de duminică 14 septembrie 2008 a adunat încă o dată pe vieÅ£uitori – noua obÅŸte de monahíi împreună cu preotul slujitor – ÅŸi credincioÅŸi în jurul Mitropolitului. LiniÅŸtea locului ÅŸi intimitatea bisericii au fost prilej de adâncă rugăciune ÅŸi meditaÅ£ie la iconomia Crucii. Îndătinata binecuvântare cu Crucea, care se face către cele patru margini ale pământului pentru a cuprinde lumea întreagă în iubirea lui Dumnezeu, precum ÅŸi venerarea ei de către cei prezenÅ£i ne-au purtat în atmosfera acelor zile minunate în care sfânta Cruce a fost descoperită la Ierusalim (325), iar mai târziu a revenit triumfal din robia persană (630)[3].

Dar dincolo de aceste două momente măreÅ£e, istorice, Crucea – ne-a spus Înalt PreasfinÅ£itul în cuvântul său de învăÅ£ătură – este mărturia că tot ceea ce Hristos ne-a învăÅ£at ÅŸi ne-a poruncit să facem, a asumat ÅŸi a împlinit El ÎnsuÅŸi mai întâi. Iar a-I urma Lui înseamnă în modul cel mai simplu a iubi pe aproapele nostru, a iubi pe vrăjmaÅŸii noÅŸtri. Aceasta este porunca Lui ÅŸi aceasta a făcut Domnul mergând până la moartea pe Cruce. Însă nu aici se sfârÅŸeÅŸte iubirea, ci Crucea vesteÅŸte întotdeauna Învierea; altfel nu ar mai fi nădejde de biruinÅ£ă. Dar nici Înviere fără Cruce nu există, căci ar fi o iluzie de înviere, dacă păcatul din noi nu a murit încă pe Cruce. De aceea, noi toÅ£i suntem chemaÅ£i să luăm fiecare Crucea noastră, aÅŸa cum ne-o pregăteÅŸte Domnul spre curăÅ£irea noastră, spre binele nostru, spre învierea noastră.      

Agapa care a urmat, a fost o ocazie de a ne cunoaÅŸte mai profund, de a ne împărtăÅŸi bucuriile, experienÅ£ele ÅŸi întrebările unii altora, dar mai ales episcopului. Înalt PreasfinÅ£itul ne-a vorbit din nou, lămurindu-ne mai multe aspecte legate de credinÅ£a noastră creÅŸtină – care este o credinÅ£ă în Cuvântul viu, întrupat ÅŸi împărtăÅŸit nouă, spre deosebire de orice altă religie –, de sfânta ÎmpărtăÅŸanie ÅŸi lucrările sfinte săvârÅŸite în Biserică, de rolul ÅŸi perspectiva Mănăstirii noastre în contextul în care nu există nici o parohie în zonă, de nevoia de a echilibra întotdeauna, fie în viaÅ£a monahală, fie în cea de familie, închiderea noastră, pentru a ne concentra asupra lucrării lăuntrice, cu deschiderea către aproapele, pentru a împlini ÅŸi răspândi iubirea Domnului în lume...  

A fost 2001, a fost ÅŸi 2008, ÅŸapte ani-versări! A fost Mitropolitul Iosif prezent de la început ÅŸi până acum. Noi am rămas cu gândul la cei ÅŸapte ani de belÅŸug ÅŸi la cei ÅŸapte ani de foamete[4] din care Patriarhul Iosif a salvat odinioară întregul Egipt; ÅŸi ne întrebăm: fost-au belÅŸug, sau foamete, aceÅŸti ÅŸapte ani? Åži următorii ÅŸapte, cum vor fi? Dar, însufleÅ£iÅ£i de bucuria praznicului ÅŸi de omonimia păstorilor rânduiÅ£i atunci ÅŸi acum de Dumnezeu, nu putem decât să exclamăm cu apostolul: „Doamne, bine este să fim noi aici!”[5] ÅŸi să înălÅ£ăm litanii ca Domnul să păzească arhieria Mitropolitului nostru – care este ÅŸi Părintele nostru, al monahilor[6] – în pace, întru mulÅ£i ani!   

ObÅŸtea de la Malvialle