publicat in Știri / Noutăți pe 22 Martie 2015, 09:13
FRANÅ¢A
• În noaptea de 13 spre 14 februarie 2015, părintele Mihai Tirrier, paroh al parohiilor de la Montpellier și Nîmes, a adormit în Domnul după o îndelungată suferință, în locuința sa de la Avignon. Marți, 17 februarie, a avut loc înmormântarea. Dumnezeiasca Liturghie arhierească a fost săvârșită în parohia Sfântul Andrei de la Montpellier, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, împreună cu Preasfințitul Marc Nemțeanul și un sobor de preoți și diaconi. Slujba înmormântării a avut loc în biserica mănăstirii Acoperământul Maicii Domnuluide la Solan. Câteva sute de credincioși, doisprezece preoți – din care câțiva veniți din România – și cinci diaconi au săvârșit slujba, împreună cu maicile, în limbile română și franceză. Părintele Mihai a fost înmormântat în cimitirul privat al obștii de la Solan. O agapă a fost pregătită apoi cu generozitate de către maici. Mai mulți preoți ai Protoieriei Franței vor sluji rând pe rând în parohia de la Montpellier.
16 februarie 2015: a avut loc, în Biserica cu hramul Soborul Maicii Domnuluide la Limours, hirotonirea întru preot a diaconului Octavian Dabija, de către Părintele Mitropolit Iosif. Părintele Octavian, slujitor al parohiei Sfânta Parascheva si Sfânta Genovevadin Paris, – unde a fost hirotonit întru diacon în luna mai 2001 –, va sluji atât în această parohie, cât și ca preot misionar. Vrednic este!
Duminică, 25 ianuarie 2015, biserica de la Romainville s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare cu ocazia hramului parohiei Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. L-am avut în mijlocul nostru pe părintele nostru mitropolit Iosif care a slujit liturghia arhierească și a adresat un cuvânt de învățătură cu putere multă. Înainte de Sfânta Liturghie, la care s-au împărtășit o mare parte din cei 600 de credincioși prezenți, părintele nostru mitropolit a sfintit cele 4 icoane care alcătuiesc iconostasul bisericii noastre. Rugăciunea s-a continuat cu o agapă frățească pregătita de credincioșii parohiei. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această frumoasă zi de sărbătoare și pentru toate binefacerile revărsate asupra parohiei de la Romainville în cei 7 ani de la înființare.
Sâmbătă, 21 februarie, a avut loc a patra conferință din ciclul Mari Duhovnici, care a evocat viața și personalitatea Părintelui Ilie Cleopa (1912-1998). Manifestarea a fost găzduită în cripta bisericii Saint-Sulpice din Paris.
SPANIA
• Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, a fost invitat, în perioada 20-25 ianuarie, să ia parte la evenimentele din Tarragona, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Fructuosus, unul dintre patronii spirituali ai parohiei „Sfinții Ierarhi Calinic de la Cernica și Fructuosus de Tarragona” Fiind în același timp Săptămâna Ecumenică de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, ierarhul s-a întâlnit și cu reprezentanți ai altor culte, printre care Arhiepiscopul Romano-Catolic de Tarragona, Dr. Jaume Pujol Balcells.
• În Duminica Vameșului și a Fariseului, 1 februarie 2015, Preasfințitul Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei a fost prezent în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfinții Trei Ierarhi" din insula Ibiza, Arhipelagul insulelor Baleare. În preajma hramului parohiei din Ibiza, Preasfinția Sa a săvârșit duminică Sfânta și dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți alcătuit din părintele stareț Teofil Popescu de la Mănăstirea „Schimbarea la Față" din Cheile Turzii și părintele paroh Åžtefan Seman.
• Într-o atmosferă de sărbătoare, în prezența unui public doritor de literatură și de inedit, a avut loc duminică, 1 februarie 2015, prezentarea cărții Vânătorii de stelea doamnei Stela Anghel, venită special din România pentru a face cunoștință cu publicul românesc din Spania. Cartea a apărut la editura Semne în anul 2014 cu o prezentare făcută de Pavel Șușară, autor, critic și istoric de artă. Vânătorii de stele este o carte de eseuri despre opere și au-tori, despre personalități din cultura universalăși românească (Gabriel Garcia Marquez, Arthur Rimbaud, Milan Kundera, Federico Garcia Lorca, Constantin Noica, Mihai Eminescu etc.).