1 octombrie: pomenirea sfântului Remi, episcop de Reims și apostol al Francilor

Nașterea sfântului Remi a fost vestită părinților săi, pe atunci înaintați în vârstă, de către un sfânt pustnic cu numele Montan (438). În vremea tinereții, acest băiat distins s-a dedicat cu folos studiului științelor sacre și profane, iar mai apoi s-a retras pentru a duce o viață solitară într-o căsuță aproape de Laon. Purtarea sa era într-atât de edificatoare încât, atunci când scaunul episcopal de Reims a rămas vacant, clerul și poporul orașului au venit să îl rupă din această izolare a sa pentru a-l numi episcop, deși nu avea decât douăzeci și doi de ani. La hirotonirea sa, sfântul răspândea o mireasmă dumnezeiască iar fruntea-i era strălucitoare.

Tânărul ierarh a devenit în scurt timp cea mai renumită personalitate din Belgia și din nordul Galiei. Prin propovăduirea sa înflăcărată, îi convertea pe păgâni, iar pe arieni îi aducea la pocăință. A întemeiat mai multe eparhii, cărora le-a rânduit păstori și le-a insuflat locuitorilor acestor regiuni, devastate de recentele invazii barbare, dragostea de vrăjmași, negrija față de cele vremelnice și dorirea de bunătățile cele mai presus de lume. Pretutindeni unde propovăduia, adevărul învățăturii sale era întărit de numeroase minuni și, prin rugăciunea sa, îi vindeca pe bolnavi și îi slobozea pe îndrăciți. Într-o bună zi, când în oraș se declanșase un incendiu, sfântul s-a aruncat în flăcări și astfel le-a îndepărtat.

În acești ani când Occidentul roman se stingea sub povara invaziilor barbare, Galia era ocupată la sud de către vizigoți și burgunzi, partizani ai arianismului, pe malurile Rinului de către alamani, iar la nord de franci, încă păgâni. La moartea tatălui său Childéric, în anul 482, Clovis – care nu avea pe atunci decât cincisprezece ani – a devenit căpetenia asprilor războinici franci. Acesta era încă închinător la idoli, însă îi admira pe călugări, și avea evlavie profundă față de episcopii drept-slăvitori, îndeosebi față de Remi, ale cărui sfaturi înțelepte le urma. În anul 793, Clovis s-a căsătorit cu sfânta Clotilda [3 iunie], care a avut asupra sa o înrâurire binefăcătoare.

Înfruntându-i pe alamani în bătălia de la Tolbiac (496), pe când trupele sale băteau în retragere, Clovis s-a întors spre Dumnezeul Clotildei și al lui Remi. Ruga i-a fost împlinită, iar victoria sa a fost una răsunătoare. Atunci Clovis a luat hotărârea de a se converti la creștinism și l-a rugat pe sfântul Remi să-i facă cunoscute temeliile credinței. La auzul descrierii de către vlădică a evenimentelor care au însoțit Sfintele Patimi ale lui Hristos, mărinimosul războinic a exclamat: „Ah! De aș fi fost acolo cu francii mei, L-aș fi eliberat!” Doi ani mai târziu, (25 decembrie 498 sau 499), căpetenia barbarilor a convocat la Reims pe toate personalitățile de seamă ale regatului, precum și pe cele de dincolo de graniță, pentru a lua parte la botezul său. În noaptea de dinaintea sfintei slujbe, sfântul Remi i-a adunat pe rege și pe cei din suita acestuia în biserică pentru a le vorbi cu măiestrie retoricească despre deșertăciunea zeilor mincinoși și despre marile taine ale religiei creștine. Atunci biserica s-a umplut de o lumină și de o mireasmă dumnezeiască, și s-a auzit o voce venită de sus care a spus: „Pacea fie cu voi!”. Când a sosit cilpa cufundării regelui în apele nașterii din nou, Remi i-a spus: „Pleacă-ți capul, falnice Sicambru, slăvește ce ai ars și arde ce-ai slăvit”. Când vlădica a ajuns la momentul mirungerii noului botezat cu sfântul și marele Mir, și-a dat seama că nu mai era mir. Atunci și-a ridicat ochii spre Domnul într-o rugă fără cuvinte, și un porumbel alb a coborît din cer, având în cioc o stilcuță plină cu un lichid făcător de minuni. Două dintre surorile suveranului și trei mii de nobili și soldați au fost botezați odată cu Clovis, lucru care a marcat conversiunea definitivă a acestui popor barbar și nașterea națiunii franceze creștine. Sub păstorirea duhovnicească a lui Remi, Clovis – acest nou Constantin – a continuat apoi unificarea populațiilor barbare și galo-romane în Galia, și și-a întărit poporul în adevărata credință.

În anul 533 sfântul Remi, ajuns la o vârstă înaintată, a orbit. Stăruind în rugăciune și nădejde, a fost vindecat în chip minunat, și a putut săvârși pentru ultima dată Dumnezeiasca Liturghie înainte de a se uni cu ceata sfinților.

Traducere din limba franceză de Ioana Căpitaneanu