1 octombrie: pomenirea sfântului Remi, episcop de Reims ÅŸi apostol al Francilor

NaÅŸterea sfântului Remi a fost vestită părinÅ£ilor săi, pe atunci înaintaÅ£i în vârstă, de către un sfânt pustnic cu numele Montan (438). În vremea tinereÅ£ii, acest băiat distins s-a dedicat cu folos studiului ÅŸtiinÅ£elor sacre ÅŸi profane, iar mai apoi s-a retras pentru a duce o viaÅ£ă solitară într-o căsuÅ£ă aproape de Laon. Purtarea sa era într-atât de edificatoare încât, atunci când scaunul episcopal de Reims a rămas vacant, clerul ÅŸi poporul oraÅŸului au venit să îl rupă din această izolare a sa pentru a-l numi episcop, deÅŸi nu avea decât douăzeci ÅŸi doi de ani. La hirotonirea sa, sfântul răspândea o mireasmă dumnezeiască iar fruntea-i era strălucitoare.

Tânărul ierarh a devenit în scurt timp cea mai renumită personalitate din Belgia ÅŸi din nordul Galiei. Prin propovăduirea sa înflăcărată, îi convertea pe păgâni, iar pe arieni îi aducea la pocăinÅ£ă. A întemeiat mai multe eparhii, cărora le-a rânduit păstori ÅŸi le-a insuflat locuitorilor acestor regiuni, devastate de recentele invazii barbare, dragostea de vrăjmaÅŸi, negrija faÅ£ă de cele vremelnice ÅŸi dorirea de bunătăÅ£ile cele mai presus de lume. Pretutindeni unde propovăduia, adevărul învăÅ£ăturii sale era întărit de numeroase minuni ÅŸi, prin rugăciunea sa, îi vindeca pe bolnavi ÅŸi îi slobozea pe îndrăciÅ£i. Într-o bună zi, când în oraÅŸ se declanÅŸase un incendiu, sfântul s-a aruncat în flăcări ÅŸi astfel le-a îndepărtat.

În aceÅŸti ani când Occidentul roman se stingea sub povara invaziilor barbare, Galia era ocupată la sud de către vizigoÅ£i ÅŸi burgunzi, partizani ai arianismului, pe malurile Rinului de către alamani, iar la nord de franci, încă păgâni. La moartea tatălui său Childéric, în anul 482, Clovis – care nu avea pe atunci decât cincisprezece ani – a devenit căpetenia asprilor războinici franci. Acesta era încă închinător la idoli, însă îi admira pe călugări, ÅŸi avea evlavie profundă faÅ£ă de episcopii drept-slăvitori, îndeosebi faÅ£ă de Remi, ale cărui sfaturi înÅ£elepte le urma. În anul 793, Clovis s-a căsătorit cu sfânta Clotilda [3 iunie], care a avut asupra sa o înrâurire binefăcătoare.

Înfruntându-i pe alamani în bătălia de la Tolbiac (496), pe când trupele sale băteau în retragere, Clovis s-a întors spre Dumnezeul Clotildei ÅŸi al lui Remi. Ruga i-a fost împlinită, iar victoria sa a fost una răsunătoare. Atunci Clovis a luat hotărârea de a se converti la creÅŸtinism ÅŸi l-a rugat pe sfântul Remi să-i facă cunoscute temeliile credinÅ£ei. La auzul descrierii de către vlădică a evenimentelor care au însoÅ£it Sfintele Patimi ale lui Hristos, mărinimosul războinic a exclamat: „Ah! De aÅŸ fi fost acolo cu francii mei, L-aÅŸ fi eliberat!” Doi ani mai târziu, (25 decembrie 498 sau 499), căpetenia barbarilor a convocat la Reims pe toate personalităÅ£ile de seamă ale regatului, precum ÅŸi pe cele de dincolo de graniÅ£ă, pentru a lua parte la botezul său. În noaptea de dinaintea sfintei slujbe, sfântul Remi i-a adunat pe rege ÅŸi pe cei din suita acestuia în biserică pentru a le vorbi cu măiestrie retoricească despre deÅŸertăciunea zeilor mincinoÅŸi ÅŸi despre marile taine ale religiei creÅŸtine. Atunci biserica s-a umplut de o lumină ÅŸi de o mireasmă dumnezeiască, ÅŸi s-a auzit o voce venită de sus care a spus: „Pacea fie cu voi!”. Când a sosit cilpa cufundării regelui în apele naÅŸterii din nou, Remi i-a spus: „Pleacă-Å£i capul, falnice Sicambru, slăveÅŸte ce ai ars ÅŸi arde ce-ai slăvit”. Când vlădica a ajuns la momentul mirungerii noului botezat cu sfântul ÅŸi marele Mir, ÅŸi-a dat seama că nu mai era mir. Atunci ÅŸi-a ridicat ochii spre Domnul într-o rugă fără cuvinte, ÅŸi un porumbel alb a coborît din cer, având în cioc o stilcuÅ£ă plină cu un lichid făcător de minuni. Două dintre surorile suveranului ÅŸi trei mii de nobili ÅŸi soldaÅ£i au fost botezaÅ£i odată cu Clovis, lucru care a marcat conversiunea definitivă a acestui popor barbar ÅŸi naÅŸterea naÅ£iunii franceze creÅŸtine. Sub păstorirea duhovnicească a lui Remi, Clovis – acest nou Constantin – a continuat apoi unificarea populaÅ£iilor barbare ÅŸi galo-romane în Galia, ÅŸi ÅŸi-a întărit poporul în adevărata credinÅ£ă.

În anul 533 sfântul Remi, ajuns la o vârstă înaintată, a orbit. Stăruind în rugăciune ÅŸi nădejde, a fost vindecat în chip minunat, ÅŸi a putut săvârÅŸi pentru ultima dată Dumnezeiasca Liturghie înainte de a se uni cu ceata sfinÅ£ilor.

Traducere din limba franceză de Ioana Căpitaneanu