Cuvânt la Învierea Domnului

La plinirea vremii (cf. Gal. 4, 4), Dumnezeu L-a trimis în lume pe unicul Său Fiu pentru ca să ne descopere încă un lucru minunat, anume că El este iubire (cf. 1 Ioan 4, 16), o iubire pe care încă de la începutul creării lumii a arătat-o omu­lui. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-Şi împărtăşi iubirea. Însă omul, din pricina ispitei venite din partea celui rău, a căzut în neascultare faţă de Tatăl său, îndepărtându-se de Acesta. Dar, pentru că iubi­rea nu cade niciodată, a făcut Dumnezeu posibilă reîntoarcerea omului la El, prin Fiul Său, Care ne-a răscumpărat pe fieca­re dintre noi si ne-a reasezat în demnita­tea de fii si mostenitori ai Lui, ai celei mai însemnate averi, ai iubirii celei nestrică- cioase si ai vieţii vesnice. Iată, pe scurt, care este temeiul sărbătorii de astăzi, mo­tivul bucuriei acestei minunate zile.

Hristos a Înviat si vine să ne spună din nou că a înviat pentru noi si că ne dăruieste dragostea Sa.

El înviază azi şi în sufletul nostru şi ast­fel ne dă mărturie viaţa Sa plină de iubi­re. El vine să ne spună că fiecare în parte valorează mai mult decât lumea întreagă şi că, rămânând în comuniune cu El, nu avem a ne teme de nimic, niciodată.

Acesta este mesajul pe care Dumnezeu ni-l trimite azi fiecăruia: că ne iubeşte mai mult decât orice şi că nimic nu-L face mai fericit decât să împartă iubirea Sa cu noi, o iubire care nu se sfârşeşte niciodată şi nu se împuţinează şi nici se ştirbeşte în vreun fel.

Dacă iubirea lui Dumnezeu este de­plină, iubirea noastră este nedesăvârşită. Datorită acestui fapt, noi încă o căutăm şi încercăm să ne regăsim prin iubire. În de­finitiv, aceasta este dorinţa omului dintot- deauna: a iubi şi a fi iubit.

Mântuitorul Hristos spune: „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (In 10, 30). Ei bine, aceas­tă unitate este o comuniune de iubire a ce­lor trei Persoane dumnezeieşti: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea Sfântă şi nedespăr­ţită a Cărei fiinţare este ,fără-de-început”şi care ne dă nouă, oamenilor, prin Fiul, ex­perienţa vie a Iubirii, ca o pregustare a îndumnezeirii făgăduite nouă.

Avem, aşadar, nevoie de Fiul, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de Cel Care ni Se dăruieşte nouă, ca prin El să Îl avem pe Dumnezeu ca viaţă a noastră.

Dacă iubirea lui Dumnezeu, despre care am încercat să spunem câte ceva din cele pe care Sfinţii Părinţi ni le-au desco­perit, este atât de înaltă şi în esenţă de nepătruns cu mintea, oare iubirea pe care o trăim şi respirăm zilnic are ea aceeaşi substanţă? Cu siguranţă că ne-am dori-o de aceeaşi profunzime, trăită cu aceeaşi intensitate precum o are Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar suntem conştienţi că nu o putem avea. Dacă nu-L căutăm pe Dumnezeu şi nu ne unim cu El, cu sigu­ranţă că nu putem avea iubirea Lui decât în parte, precum în parte se manifestă şi dorinţa noastră.

În zilele noastre, ceea ce numim iubi­reare multe forme. Putem vorbi şi de mul­tele ei însuşiri. Chiar ne grăbim adesea să le numim şi să le definim cât mai în amă­nunt, însă mă îndoiesc că astfel îi înţele­gem cu adevărat rostul. Dacă rămânem superficiali, mulţumindu-ne să gustăm din ceea ce greşit patimile ne îmbie şi ne oferă sub forma iubirii, vom rămâne fără îndoială nemângâiaţi şi neîmpliniţi în do­rul nostru. Dar, atunci când căutarea noas­tră este în Dumnezeu şi este sinceră, efor­turile noastre se încununează negreşit cu biruinţa lui Hristos pentru noi şi cu darul vieţii Sale. De aceea, căutaţi-L pe Domnul!, ne îndeamnă şi psalmistul David, pe Hristos Cel mort şi Înviat pentru noi şi gustaţi din bucuria Învierii Lui!

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă multă mângâiere şi alinare în suferinţe, bine ştiind că El a suferit mai înainte pentru noi şi că a biruit. Ne-a iu­bit şi a biruit. Să-L iubim şi noi, ca biru­inţa Lui să fie şi a noastră!

† Episcopul Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei