Așteptând am așteptat pe Domnul...

Anii au trecut, viaÅ£a la mănăstire părea aÅŸa de firească, de parcă niciodată nu aÅŸ fi trăit în lume, zilele treceau una după alta, iar rugăciunea se împletea cu munca, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate, în cer ÅŸi pre pământ.

Într-o zi, eram la aeroport, aÅŸteptând avio­nul. Era avionul care mă ducea pe acele melea­guri unde prima dată m-am întâlnit cu PreasfinÅ£itul, acolo unde am lăsat ÅŸi bagaje, ÅŸi amintiri, unde am tocit manuale de facultate, dar am ÅŸi alergat mii de kilometri ca să mă întâlnesc cu credinÅ£a cea adevărată, cu Hristos, Care apoi m-a adus la mănăstire. Åži aÅŸa s-a nimerit că un eveniment frumos urma să mă readucă în fami­lia lui Gabriel, pe care ultima dată când l-am vă­zut era un prunc mic, iar acum se făcuse deja un băieÅ£aÅŸ de aproape cinci ani.

Aeroportul părea ca toate celelalte, o mulÅ£i­me de oameni miÅŸunau în toate direcÅ£iile, unii aÅŸteptau cu nerăbdare ca uÅŸile automate de la terminal să se deschidă ÅŸi acolo să zărească chi­pul persoanei îndrăgite, fiu sau fiică, soÅ£ sau so­Å£ie, nepot sau nepoată, prieteni sau fraÅ£i, iar al­Å£ii, din cealaltă parte a uÅŸii, alergau nerăbdători spre ieÅŸire, căutând în mulÅ£ime, cu zâmbetul pe faÅ£ă, pe cei care îi aÅŸteptau, căutau ochii care văr- sau lacrimi de bucurie, căutau braÅ£ele care se în­dreptau pentru a-i cuprinde, căutau dragostea de care li se făcuse dor după atâta drum...

Cel mai interesant lucru este că uÅŸile de la ae­roport se deschid doar dintr-o direcÅ£ie, ca ÅŸi UÅŸile ÎmpărăteÅŸti, ca ÅŸi UÅŸile ÎmpărăÅ£iei: toate se des­chid dinăuntru... Iar cei de afară aÅŸteaptă, aÅŸteap­tă, aÅŸteaptă... Dar toÅ£i cu zâmbetul pe faÅ£ă, toÅ£i cu bucurie, cu nerăbdare, cu trăire, căci dincolo de uÅŸi sunt cei pe care îi iubesc. Åžtiu cu toÅ£ii că uÅŸi­le se vor deschide mai devreme sau mai târziu, chiar dacă unele avioane au întârziere, uÅŸile se vor deschide oricum; trebuie doar să aÅŸtepte cu răb­dare; de aceea sunt bucuroÅŸi. ÅŸi cât de frumos este să-i revadă pe cei dragi când se deschid ace­le uÅŸi!

Åži oare nu aÅŸteptăm ÅŸi noi, cu nădejde, să ve­dem uÅŸile ÎmpărăÅ£iei deschizându-se, ca să-i re­vedem acolo pe toÅ£i cei care au plecat mai îna­inte ÅŸi pe toÅ£i care vor pleca de lângă noi? Doamne, ale ÎmpărăÅ£iei Tale uÅŸi numai Tu le poÅ£i deschide.

AÅŸa este ÅŸi în viaÅ£ă, tot timpul aÅŸteptăm ceva ÅŸi asta ne dă putere să mergem înainte. Când sun­tem mici, aÅŸteptăm să ne facem mari; când sun­tem la grădiniÅ£ă, aÅŸteptăm să mergem la ÅŸcoală; când suntem la ÅŸcoală aÅŸteptăm să se termine ÅŸi să fim majori, la facultate, apoi aÅŸteptăm să avem o familie, un serviciu, apoi să avem copii ÅŸi tot aÅŸ­teptăm, aÅŸteptăm. Când suntem plecaÅ£i la drum, aÅŸteptăm să revenim acasă, când suntem certaÅ£i cu cineva aÅŸteptăm să ne împăcăm, când suntem la pământ aÅŸteptăm să ne ridicăm, când suntem bolnavi aÅŸteptăm să ne însănătoÅŸim, când e urât afară aÅŸteptăm să fie frumos ÅŸi tot aÅŸteptăm... AÅŸa e omul! aÅŸteaptă să iubească ÅŸi să fie iubit, să în­Å£eleagă ÅŸi să fie înÅ£eles...

Cu toate aceste aÅŸteptări, avionul a aterizat ÅŸi i-am regăsit pe acei prieteni cu care am făcut cale lungă ÅŸi în ale ÅŸcolii, dar ÅŸi în ale credinÅ£ei, până când a trebuit să pornim în direcÅ£ii diferite: eu lu­ând autobuzul care ducea spre mănăstire, iar ei l-au luat pe cel care ducea spre căsătorie .AÅŸa a fost să fie, ÅŸi aÅŸa e ÅŸi aici, unde lumea aÅŸteaptă prin staÅ£ii, căci până la urmă staÅ£ia finală e tot ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu.

Acest lucru l-a înÅ£eles ÅŸi Gabriel, căci în fi­ecare duminică mergea la Biserică, acolo era sta­Å£ia lui preferată, ÅŸtia că trebuie să se închine la icoane înainte să înceapă Sfânta Liturghie, să spună rugăciunile care le ÅŸtia pe de rost ÅŸi să aÅŸ­tepte. Mai întâi aÅŸtepta să înceapă Liturghia, apoi aÅŸtepta ecteniile ÅŸi rugăciunile, Vohodul, apoi aÅŸtepta să spună Crezul ÅŸi Tatăl Nostru, iar apoi aÅŸtepta Sfânta ÎmpărtăÅŸanie! Era momentul cel mai frumos pentru Gabriel, pentru că ÅŸtia că după Tatăl Nostru se apropie Sfânta ÎmpărtăÅŸanie, iar el se punea frumos în rând alături de copiii de vârsta lui ÅŸi aÅŸtepta cu nerăbdare. Pentru asta, chiar dacă îi era greu să se scoale duminica dis-de-dimineaÅ£ă, totuÅŸi o făcea. Câteodată chiar îl trezea el pe tati, să-l îndemne să meargă mai devreme la slujbă; credea că dacă ajunge el mai devreme la biserică, aÅŸa poate ÅŸi Liturghia va în­cepe mai devreme.

Când am intrat în casă, Gabriel s-a bucurat foarte mult, căci nu vedea în fiecare zi călugări. Chiar dacă la început s-a ruÅŸinat ÅŸi s-a ascuns cum­va după canapeaua din casă, când ne-am aÅŸezat la masă a prins curaj ÅŸi a venit să-mi spună ÅŸi el câ­teva nelămuriri. AÅŸa rânduise Domnul, să ne regăsim singuri, pentru că fiecare din cei ai casei erau mult prea ocupaÅ£i cu ale Martei ca să obser­ve că noi doi ne-am pus la sfat mare.

– Părinte, da’ tu eÅŸti călugăr ÅŸi preot?

– Da, Gabriel.

– Åži faci des slujbe la biserică?

– Da, cu ajutorul lui Dumnezeu.

– Åži eu merg în fiecare duminică la biserică, la slujbă, a spus Gabriel cu un zâmbet pe faÅ£ă.

– Mă bucur. Åži îÅ£i place? ÎnÅ£elegi?

– Da, dar vreau să-Å£i mărturisesc ceva, a zis Gabriel ÅŸi deodată faÅ£a lui a devenit serioasă, so­bră, îngândurată... Åžtii că noi mergem dumini­ca la biserică să ne împărtăÅŸim. AÅŸteptăm o săp­tămână întreagă ÅŸi apoi mergem. mergem să-L luăm pe Domnul. aÅŸa zice tata.

– Åžtiu, ÅŸi eu aÅŸtept cu nerăbdare să slujesc Sfânta Liturghie cât mai des, ca să pot să mă îm­părtăÅŸesc.

Atunci Gabriel a dat înÅ£elept din cap ÅŸi ÅŸi-a pus mâna la bărbie. Era clar că înÅ£elesese to­tul.

– ÎnÅ£eleg. înÅ£eleg. Da’ ÅŸtii că Domnul Hristos a fost răstignit ÅŸi a murit? AÅŸa spune ÅŸi la Crez, că am învăÅ£at Crezul la Biserică...

– Da, ÅŸtiu. am răspuns eu, începând să mă îngrijorez: oare unde ducea această conversaÅ£ie?

– Mă gândesc că ÅŸi eu o să mor. O să moa­ră ÅŸi tata, o să moară ÅŸi mama; toÅ£i mor o dată ÅŸi o dată.

– Da, Gabriel. Dar până atunci mai este. EÅŸti copil mic, ai o viaÅ£ă întreagă înainte, iar mama ÅŸi tata sunt tineri, am spus eu, dar deja transpira­sem de-a binelea, ÅŸi am început să mă rog.

– Da’ ÅŸtii, părinte, că Domnul Hristos „a în­viat a treia zi din morÅ£i”? Că spune ÅŸi la Crez, a zâmbit Gabriel, apoi a adăugat: Că noi am învă­Å£at Crezul la Biserică.

– Åžtiu, cum să nu ÅŸtiu.

– Părinte, eu m-am gândit ca în fiecare du­minică, atunci când merg la Biserică, să-L rog pe Domnul Hristos ca să facă o minune ÅŸi să mă învieze ÅŸi pe mine, dacă mor...

Nu mai ÅŸtiam ce să spun, fără să vreau câte­va lacrimi s-au scurs pe furiÅŸ pe obraji, au fugit aÅŸa de repede. Gabriel însă a continuat:

– Dacă sunt cuminte, poate Domnul este bun ÅŸi o să-i învieze ÅŸi pe tata ÅŸi pe mama, ÅŸi aÅŸa, chiar dacă ei or să fie bătrâni, Domnul Hristos o să-i învieze când vor muri.

– Da, Gabriel, aÅŸa este! O să-i învieze! Trebuie doar să crezi ÅŸi să te rogi.

– Părinte, vrei să înviezi ÅŸi tu?

– Da, i-am răspuns cu bucurie.

Niciodată nimeni nu m-a întrebat acest lu­cru, dar cât de minunat este! Poate că ar trebui să-i întreb ÅŸi eu pe credincioÅŸii care vin la mă­năstire... Poate că de asta ÅŸi vin la noi sus, la mă­năstire!. Doamne!. Ei vin tocmai pentru asta, iartă-mă, Doamne, cum de nu am înÅ£eles. cum de nu am priceput.

– Atunci o să mă rog duminica aceasta la slujbă ca Domnul să te învieze ÅŸi pe tine, iar tu roagă-te să mă învieze pe mine, a spus Gabriel cu o mare bucurie în suflet ÅŸi m-a îmbrăÅ£iÅŸat pu­ternic. Chiar dacă mâinile sale n-au reuÅŸit să mă cuprindă întru totul, era totuÅŸi foarte fericit.

– AÅŸa voi face, Gabriel!... AÅŸa voi face!

Åži asta facem noi, călugării. AÅŸteptând aÅŸtep­tăm pe Domnul, ca să Se plece spre noi ÅŸi să audă ru­găciunea noastră... pentru a noastră înviere ÅŸi via­Å£ă veÅŸnică.Atunci mi-am dat seama că multe dintre cele pe care le-am aÅŸteptat în viaÅ£ă erau lu­cruri efemere, cu puÅ£in rost în ele. De atunci, când păÅŸesc pragul bisericii, mă gândesc că va sosi ziua când Domnul va veni întru slavă să judece viii ÅŸi mor­Å£ii, iar ÎmpărăÅ£ia Lui nu va avea sfârÅŸit.Iar acolo vom fi cu toÅ£ii, de data aceasta înviaÅ£i! Vor fi toÅ£i pe care îi pomenim la Sfânta Liturghie, vom fi toÅ£i care ne împărtăÅŸim cu inimă curată, vor fi toÅ£i pe care i-am iubit, vor fi toÅ£i pe care i-am pomenit, vor fi toÅ£i care l-au urmat pe Domnul, vor fi toÅ£i care, precum Gabriel, au îndrăznit strigând către Domnul: PomeneÅŸte-mă, Doamne, ÅŸi pe mine când vei veni întru ÎmpărăÅ£ia Ta!

Arhimandrit Atanasie, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma