publicat in Lumea de dinlăuntru pe 10 Decembrie 2013, 04:06
Sf. Ioan Gură de Aur - „OMILIE DESPRE ÎNTRUPAREA CUVÂNTULUI”
Acest fenomen biologic pe care-l numim „naÅŸtere" nu este, la drept vorbind, începutul vieÅ£ii, ci primul pas către moarte: „Omul începe să moară atunci când începe să trăiască” (Sf. Nicodim Aghioritul). Din punct de vedere biologic, forÅ£ele morÅ£ii sunt infinit mai puternice decât forÅ£ele vieÅ£ii, dat fiind că toate făpturile vii sunt condamnate la moarte din prima clipă a naÅŸterii, fără a fi săvârÅŸit niciun fel de nelegiuire sau crimă. Este un fel de ucidere a pruncilor la scară mondială, care nu cruÅ£ă pe nimeni, căci legile biologiei – mult mai puternice ÅŸi mai nemiloase decât împăratul Irod – ucid pe toÅ£i cei născuÅ£i pe acest pământ, fără excepÅ£ie. AÅŸa încât biologia nu este ÅŸtiinÅ£a vieÅ£ii, ci a morÅ£ii, căci „fără Dumnezeu viaÅ£a nu există” (StareÅ£ul Tadei).
Atunci când se desprinde de Dumnezeu, omul, chiar dacă este viu din punct de vedere biologic, încetează să existe. Dumnezeu fiind Cel care Este, contrarul Lui este ceea ce nu este, cu alte cuvinte neantul: „Căci de se socoteÅŸte cineva că este ceva, deÅŸi nu este nimic, se înÅŸalăpe sine însuÅŸi” (Gal. 6, 3). Fără Dumnezeu „suntem niÅŸte mici neanturi”. Pentru a ne depăÅŸi nefiinÅ£a „trebuie să ne sprijinim pe Cel care Este: adică pe Hristos. A depăÅŸi înseamnă a nu căuta în sine însuÅŸi ceea ce nu se află acolo”. Acest vid nu se poate umple decât „prin relaÅ£ia cu Hristos, Care are fiinÅ£a”. Atunci „nefiinÅ£a mea se contopeÅŸte ÅŸi curge în marele fluviu al fiinÅ£ei lui Hristos” (Sora Emmanuelle).
NaÅŸterea lui Hristos este singura naÅŸtere după căderea lui Adam care nu ne duce la moarte, ci la viaÅ£ă. Pruncul Iisus este singurul păzit de această ucidere a pruncilor planetară ÅŸi milenară care extermină toate vieÅ£uitoarele născute pe acest pământ în numele legilor naturii.
Din punct de vedere biologic, naÅŸterea lui Iisus este imposibilă ÅŸi contrară legilor naturii. Prin urmare, cei care cred că legile naturii sunt izvorul vieÅ£ii ÅŸi autoritatea supremă a universului, aceia nu pot crede în naÅŸterea lui Hristos ÅŸi nici în învierea Lui, care contrazice ÅŸi ea legile biologiei.
Tocmai pentru că Hristos a biruit legile naturii, care limitează omul la trupul de carne ÅŸi la făptura lui muritoare, tocmai de aceea avem nevoie să credem în El ÅŸi să urmăm calea Lui: „Dacă ne întoarcem către Dumnezeu este pentru a dobândi imposibilul. În ce priveÅŸte posibilul, oamenii sunt de ajuns” (Lev Åžestov).
În lumea de astăzi, în care predomină o viziune materialistă a omului, singura admisă de autorităÅ£ile noastre ÅŸtiinÅ£ifice, legile naturii au înlocuit legea lui Dumnezeu, devenind astfel un adevărat idol al vremurilor moderne. A se prosterna în faÅ£a legilor naturii înseamnă a cădea în genunchi la picioarele vrăjmaÅŸului omului ÅŸi al lui Dumnezeu, căci nu există alte legi decât cele ale lui Dumnezeu, nici alt adevăr decât cel al lui Hristos. NiÅŸte legi care fac din noi robii omului de carne ÅŸi ne condamnă pe toÅ£i la moarte nu au putut fi date în niciun chip de Dumnezeu, ci ele au intrat în lume după căderea lui Adam, prin voinÅ£a celui care „poate ÅŸi sufletul ÅŸi trupul să le piardă în gheena” (Mt. 10, 28).
Iar dacă vrăjmaÅŸul omului a pus stăpânire pe om, cum ar putea acesta, fiind învins ÅŸi rob al învingătorului său, să lupte ÅŸi să biruie prin propriile sale puteri un duÅŸman care i-a devenit stăpân? Singurul om asupra căruia diavolul nu are nicio putere, singurul om care, având FiinÅ£a ÅŸi ViaÅ£a, poate înfrunta ÅŸi învinge nefiinÅ£a ÅŸi moartea este Hristos, în acelaÅŸi timp om ÅŸi Dumnezeu: ,Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri si cele de pe pământ, cele văzute, si cele nevăzute (...). Toate s-au făcut prin El si pentru El. El este mai înainte decât toate si toate prin El sunt aÅŸezate. (...) Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăsluiască toată plinirea. Åži printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El,prin sângele crucii Sale” (Col. 1, 15-20).
NaÅŸterea lui Hristos este naÅŸterea VieÅ£ii în împărăÅ£ia morÅ£ii, căci ea reface unitatea Cerului cu pământul ÅŸi a fiinÅ£ei muritoare cu Dumnezeu Cel veÅŸnic Viu, ÅŸi ne dă astfel viaÅ£a Celui care Este, singura viaÅ£ă care nu e supusă morÅ£ii: „Prin Fiul cel unic si prin mijlocirea Mariei, zidirea lui Dumnezeu ne dă o nouă viaÅ£ă” (Sf. Efrem Sirul).
Tot ceea ce aparÅ£ine omului muritor, ceea ce se naÅŸte, creÅŸte, îmbătrâneÅŸte ÅŸi moare împreună cu trupul de carne, nu este fiinÅ£a noastră reală: „Tot ce este schimbător nu este Dumnezeu, căci tot ce este schimbător, potrivit firii sale proprii, este supus stricăciunii”(Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica). Scopul real al existenÅ£ei omeneÅŸti nu este viaÅ£a omului de carne, care nu este decât Å£ărână ÅŸi se va întoarce în Å£ărână (Fac. 3, 19), ci naÅŸterea lui Hristos în noi – „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieste în mine”(Gal. 2, 20) –, care este naÅŸterea vieÅ£ii veÅŸnice în trupul nostru de carne: „Ne nastem la nivelul Pământului. Dar suntem chemaÅ£i să ne ridicăm la nivelul Cerului în clipa morÅ£ii. A părăsi această lume la acelasi nivel al fiinÅ£ei la care ne-am născut înseamnă o viaÅ£ă omenească ratată. Aceasta este ideea centrală a învăÅ£ăturii Evangheliilor” (Arnaud Desjardins - Recitind Evangheliile).
Fără a fi primit fiinÅ£a ÅŸi viaÅ£a de la Cel care Este, duhul omului este mort, chiar dacă el este încă viu cu trupul. Sunt morÅ£i de această moarte duhovnicească „toÅ£i cei ce nu cred în Hristos, adevărata noastră ViaÅ£ă si Izvorul vieÅ£ii. De asemenea, crestinii care mărturisesc pe Dumnezeu si pe Hristos, însă duc viaÅ£ă nelegiuită sunt morÅ£i de această moarte. Harul lui Dumnezeu este pentru suflet ceea ce este sufletul pentru trup. Deci, precum trupul este mort când nu-i în el suflet, si sufletul este mort când nu-i în el harul lui Dumnezeu, care îi dă viaÅ£ă” (Sf. Tihon din Zadonsk - Despre îndatoririle creștinului faÅ£ă de el însusi).
Dacă „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morÅ£i, ci al celor vii” (Mt. 22, 32), atunci vrăjmaÅŸul lui Dumnezeu este vrăjmaÅŸul celor vii ÅŸi al VieÅ£ii. Prin urmare, lucrarea duhului rău este de aceeaÅŸi natură cu moartea. Ea desparte ceea ce Dumnezeu a unit ÅŸi distruge unitatea creaÅ£iei ÅŸi a vieÅ£ii. Dragostea este principiul fundamental al creaÅ£iei, cimentul duhovnicesc al zidirii lui Dumnezeu, care uneÅŸte toate elementele contrare: Cerul ÅŸi pământul, materia ÅŸi duhul, trupul ÅŸi sufletul, bărbatul ÅŸi femeia, făptura muritoare ÅŸi FiinÅ£a veÅŸnică a lui Dumnezeu... Cu alte cuvinte, lumea făcută de Dumnezeu, în care legătura dragostei uneÅŸte toate elementele ÅŸi fiinÅ£ele pământului, nu este altceva decât grădina Raiului. Atunci când legătura iubirii este ruptă, fiinÅ£a se prăbuÅŸeÅŸte în „întunericul cel din afară”, unde va fi „plângerea si scrâsnirea dinÅ£ilor” (Mt. 10, 28): „Cândpleacă dragostea, acolo rămâne iadul” (Paisie Aghioritul).
NaÅŸterea lui Hristos reface legătura dragostei între Cer ÅŸi pământ, între Duh ÅŸi trup, între fiinÅ£a muritoare ÅŸi Dumnezeu Cel veÅŸnic, ÅŸi constituie prin urmare evenimentul cel mai important din istoria omenirii de după căderea lui Adam, „a doua facere a omului” care „trece de la nefiinÅ£ă la existenÅ£ă” (Sf. Ioan Gură de Aur, op. cit.): „Niciunul dintre evenimentele care s-au desfăÅŸurat de-a lungul secolelor sub ochii lui Dumnezeu nu este mai folositor fiecăruia dintre noi, nici mai dumnezeiesc decât ceea ce Å£ine de naÅŸterea lui Hristos pe care o sărbătorim astăzi. Da, Cuvântul cel de mai înainte de veacuri ÅŸi necuprins, Stăpânul universului, precum un vagabond fără adăpost, fără locuinÅ£ă, s-a născut astăzi într-o peÅŸteră. (...) Dumnezeu, Cuvântul născut din Dumnezeu, Åži-a limitat fiinÅ£a cum nu se poate închipui ÅŸi s-a scoborât din înălÅ£imi până la extremitatea naturii omeneÅŸti, pe care a făcut-o de aceeaÅŸi fiinÅ£ă cu fiinÅ£a Lui. El S-a smerit, a împărtăÅŸit nevoinÅ£ele noastre omeneÅŸti ÅŸi a făcut astfel realităÅ£i superioare din cele inferioare, sau mai curând le-a unit pe amândouă, contopind natura omenească ÅŸi cea dumnezeiască (... ) Da, viaÅ£a în toată plinătatea ei, suverană ÅŸi veÅŸnică, natura cea prea înÅ£eleaptă ÅŸi atotputernică s-a unit cu natura care fusese înÅŸelată din pricina nebăgării de seamă, ÅŸi care din cauza neputinÅ£ei ei era robită celui viclean ÅŸi, fiind lipsită de viaÅ£a dumnezeiască, zăcea în adâncurile iadului; astfel încât ea poate zămisli într-însa înÅ£elepciunea, puterea, libertatea ÅŸi viaÅ£a fără de păcat” (Sf. Grigorie Palama - Omilie la NaÅŸterea Domnului).