Cuvântul Mitropolitului (noiembrie 2009)
publicat in Cuvântul mitropolitului Iosif pe 1 Noiembrie 2009, 12:34
"Omul cu judecată, gândindu-se la rudenia sa cu Dumnezeu, nu prinde niciodată dragoste de ceva pământesc sau josnic, ci îşi are mintea întru cele cereşti şi veşnice. El cunoaşte că voia lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor bunătăţilor şi izvorul bunurilor veşnice, este să se mântuiască tot omul." (Sfântul Antonie cel Mare)
Cum putem să-l vedem mai bine pe aproapele nostru, să-l cunoaştem mai bine pe cel de lângă noi şi mai ales pe cel în nevoi, care aşteaptă mâna noastră întinsă? Cum? Urmându-I lui Hristos.
De această apropiere de omul de lângă noi depinde şi apropierea cea din veşnicie de dreapta Mântuitorului. Mai mult sau mai puţin, fiecare în felul nostru, suferim de neputinţa vederii, a atenţiei, a înţelegerii profunde a celui apropiat, precum şi a celui pe care viaţa de zi cu zi ni-l pune în cale. Lăsăm acestea poate în grija ştiinţei impersonale despre om, în grija teoriei. Apropiat sau mai puţin apropiat, Hristos ne trimite spre om pentru a-l căuta, a-l vedea, a-l înţelege, a-l ajuta, dar deasemenea putând fi noi înşine înţeleşi, văzuţi sau ajutaţi. Ne pune în cel mai aprig război pe care îl avem de dus în viaţă, cel al ego-ului orbit de mrejele orgoliului, care nu mă lasă să caut şi să văd pe celălalt şi cine este el. Ne justificăm însă spunând că de fapt toţi suntem la fel şi nu putem ieşi unii şi alţii din această neputinţă. Iubirea aproapelui în acest context este un ideal frumos, dar ne lovim mai pe urmă de imposibilitatea practică de a iubi. Înainte însă de a putea vorbi de iubire, Hristos ne cere să-l vedem pe celălalt, să-i contemplăm frumuseţea, să-i completăm neajunsurile cu calităţile noastre, iar neajunsurile noastre să acceptăm să le completeze calităţile celuilalt. Hristos ne pune prin Sine Însuşi pe calea comuniunii frăţeşti între noi oamenii - drepţi şi păcătoşi, virtuoşi şi slăbănogiţi de ispite - şi ne ajută ca undeva pe calea aceasta deschisă de El, El Însuşi fiind plin de iubire în căutarea noastră, să putem începe a gusta ce poate fi iubirea izvorâtă din comuniunea noastră cu El. Aşa cum El ne caută şi ne vede pe fiecare, oriunde am fi, orice am face, oricum am fi, şi stă aproape sufletului nostru bolnav, sau însetat, sau gol de sens, deznădăjduit, ori încătuşat şi întunecat de ispite, luminându-l cu iubirea Sa, pe aceleaşi le cere şi nouă să le facem celor în nevoi în numele Său.
† Mitropolitul Iosif