Parohia, intre lume si Imparatia lui Dumnezeu (II)

II.    PAROHIA CA LOC UNDE PUTEM DOBÂNDI ÎMPÄ‚RÄ‚Å¢IA

Parohia este un loc privilegiat care îi per­mite creștinului să răspundă acestei nostal­gii pe care o poartă în suflet și să se întoar­că astfel spre adevărata sa patrie.

A. Harul credinței si al Sfântului Botez (mirungerea, împărtășania) este o bogăție și o putere imensă. Creștinii au un potenți­al nemaipomenit de sfințenie înlăuntrul lor.

a) Să ne amintim că botezul este precedat de „lepădări": Satana a fost alungat din viața noastră și din cea a copiilor noștri. Nu mai are putere asupra noastră; nu mai poate acționa decât dacă noi înșine îi suntem complici.

b) La botez, ni s-a dat libertatea de a face binele,altfel spus, de a face voia lui Dum­nezeu, „unindu-ne cu Hristos" Putem, avem capacitatea spirituală și harul de a deveni sfinți: să nu uităm acest lucru, mai ales în clipele de deznădejde! c) Atunci când participăm la Sfânta Împărtă­șanie,ne hrănim cu Trupul și Sângele Dom­nului, devenim părtași la împărăția lui Dum­nezeu: ce putere extraordinară ! Acest lucru trebuie să ne întărească. Mai ales că, după ce ne-am împărtășit astfel, ne întoarcem în lume: „Să mergem în pace!", spune preotul, și suntem trimiși în lume purtând în toată ființa noastră harul dumnezeiesc al lui Hris- tos.

B. Tradiția ortodoxă ne dă putere.

Ortodoxia nu este o variantă oarecare a crești­nismului; este tradiția Apostolilor și a Părinților și, pentru majoritatea dintre noi, este credința strămoșească moștenită de la părinții noștri și de la nași.

a) Fiind enoriași într-o parohie, suntem deo­potrivă împreună-slujitori cu preotul nos­tru paroh, participanți la cultul creștin în toată frumusețea și profunzimea lui. Pre­zența noastră în parohie la săvârșirea sfin­telor slujbe, și în special a Sfintei Liturghii, este indispensabilă: este datoria noastră și de aici ne tragem puterea pentru a ne con­tinua călătoria spre Împărăția cerurilor. Trebuie să nu uităm că Sfintele Taine ale Bisericii ne fac părtași la Împărăția lui Dum­nezeu înainte de vreme. Biserica sau paro­hia nu sunt Împărăția; ci ele sunt ușa către Împărăție prin Sfintele Taine, prin sfintele icoane, prin rituri și prin rugăciunile per­sonale și de obște.

b) Fiind enoriași într-o parohie, moștenim întreaga tradiție ascetică.Desigur, mona­hii sunt cu precădere cei care păstrează această tradiție. Dar, pe de-o parte, toți enoriașii au posibilitatea de a merge des la mănăstiri și, pe de altă parte, lupta spi­rituală pentru a împlini poruncile dum­nezeiești face parte din viața oricărui creș­tin. La botez, am mărturisit: mă unesc cu Hristos! În fiecare zi ne luptăm ca să ne ți­nem de cuvânt, iată ce înseamnă nevoin- ța creștină.

c) Primim sprijin și ajutor prin intermediul preotului nostru sau al duhovnicului.Acesta luptă, la rândul lui, pentru propria sfințe­nie; este și el un enoriaș care tânjește după Împărăția lui Dumnezeu. Åži ne sprijină, ne împărtășește din experiența lui; ne în­vață, ne ridică atunci când cădem și ne aju­tă să îndeplinim poruncile dumnezeiești. Luptă pentru noi, prin post și rugăciune.

C. Viața parohială este locul transfor­mării noastre. Se asemănă unui vas în care se plăsmuiește omenirea reînnoită prin Botez.

a) În parohie are loc „pocăința” noastră neîn­cetată. ,A se pocăi”(Marcu 1, 15) înseam­nă „a se întoarce”, așa cum a făcut Fiul ri­sipitor: a mers în lume, a devenit un om al lumii; și apoi și-a amintit că este locui­tor al Împărăției lui Dumnezeu și s-a în­tors pentru a merge în Împărăție, acolo unde este Tatăl. Este vorba în primul rând de transformarea patimilor noastre, de a trece de la pofte la adevărata dorire de Dumnezeu; de la consumul de alimente din lume la împărtășanie, hrana cea ne­muritoare pe care ne-o dă Domnul la Os­pățul din Împărăție.

b) Învățăm, de asemenea, în parohie să mul­țumim Domnului.Este un timp pentru ru­găciunea de mulțumire și este un timp pentru rugăciunea de preamărire: dacă ne vom gândi să mulțumim mai des D omnului vom fi invulnerabili. Cel care mulțumeș­te Domnului locuiește deja în Împărăția Sa, fiindcă are conștiința darurilor și a bu­nătății lui Dumnezeu.

c) În cele din urmă, parohia este, prin exce­lență, locul în care creștinul învață să îm­plinească poruncile, spre exemplu prin ier­tarea celuilalt, dar și prin generozitate, curățenie trupească, prin ajutorul dezin­teresat acordat fraților noștri, prin sacrifi­ciul de sine. Dacă nu învățăm să facem voia Tatălui în parohie, nu vom putea împlini voia Lui în lume!

III.    PAROHIA ÅžI MÄ‚RTURIA SA ÎN LUME

A. Biserica este „apostolică”, altfel spus, vine de la Sfinții Apostoli. Dar aceasta înseamnă, de asemenea, că natura sa este una misionară.

a) Misiunea creștiniloreste parte integrantă a identității lor. Primii creștini au dat întot­deauna mărturie de credința lor, începând prin a vesti Învierea lui Hristos, așa cum ara­tă Faptele Apostolilor. Foarte rapid, misiu­nea lor s-a lovit de ostilitatea societății în care trăiau și au fost nevoiți să încununeze mărturia lor prin jertfa propriei vieți: „mar­tir” înseamnă cel care dă mărturie. Cuvântul „martir” nu trebuie să ne înspăimânte!

b) La serviciuavem multe ocazii de a da măr­turie de credința ortodoxă, dar în primul rând trebuie să fim un exemplu pentru cei­lalți. Dacă suntem cu adevărat ucenici ai lui Hristos, dacă ținem posturile Bisericii, dacă purtăm crucea, dacă iertăm greșelile celor­lalți, vom răspândi credința care ne însufle­țește. Uneori, se poate întâmpla să fim ne­voiți să explicăm colegilor noștri de ce suntem creștini și ce înseamnă Ortodoxia. Adesea avem posibilitatea să spunem „nu”, să refuzăm un compromis care ne-ar îngre­una sufletul și vocația noastră creștină.

c) În viața socială,creștinul nu rămâne indife­rent la dezbaterile publice. El este, cel mai adesea, un cetățean, un alegător și un posi­bil ales și participă la deciziile luate pe plan municipal sau național. Chiar și pe un eno­riaș care nu are încă cetățenia țării în care trăiește, deciziile luate îl privesc în mod di­rect și îl afectează atât pe el, cât și pe mem­brii familiei lui. Responsabilitatea politică face parte din activitatea misionară și apos­tolică a membrilor unei parohii. Aceasta constă în a încerca să facem în așa fel încât mesajul Evangheliei să biruiască în socie­tatea civilă.

B. Acționăm din interiorul comunității umane în mijlocul căreia ne-a trimis Dumnezeu: de dinăuntrul lumii.

a) Prin post,care se împotrivește spiritului lumii, fiindcă taie voia, este inversul pati­mii, dorinței de dominare și de posesie. Prin post, în principal, mai mult decât prin orice altă manifestare exterioară, creștinul lucrează în lume.

b) Prin rugăciunepentru lume și pentru mân­tuirea ei, pentru colegii noștri de serviciu,
pentru vecini, pentru cel care nu este încă „fratele” nostru (de aceeași credință cu noi), ci „aproapele” nostru. Ne rugăm pen­tru întoarcerea lor și pentru mântuirea lor. Dar Îi și mulțumim lui Dumnezeu pentru binele pe care aceștia îl fac, poate fără să știe că împlinesc voia Domnului.

c) Prin pocăințăprimim de la Dumnezeu ha­rul de a vedea păcatele lumii ca și cum ar fi propriile noastre păcate. Dobândim astfel puterea de a nu judeca și de a avea milă față de lume, după exemplul pe care ni-l dă Însuși Hristos, precum și forța de a-I urma.

C. Mărturia creștină este o poruncă (Marcu 16, 15)

a) Prin exemplu - martiriul: să îndurăm ne­dreptățile pentru credință și din dragoste față de lume sau, în orice caz, pentru oa­menii care sunt în lume: atât de mult a iu­bit Dumnezeu lumea încât L-a dat pe uni­cul Său Fiu și a trimis Duhul Său Sfânt; o altă dovadă a iubirii Lui pentru lume și a voii lui de o salva este că trimite în lume pe cei botezați, pe ucenicii Săi, propriile Sale mădulare. Foarte semnificativă este dragostea lui Hristos manifestată de către creștini față de săraci, de cei aflați în sufe­rință, de toți cei „mici”. Dimensiunea ca­ritabilă și socială a vieții creștine vestește lumii fraternitatea întru Hristos trăită în biserică, în parohie.

b) Prin cuvânt:să luăm poziție (petiții, vot etc.). Cateheza la care participăm în bise­rică ne ajută să ne exprimăm și să aducem în lume un discurs creștin. Instruiți sau nu, atâta vreme cât trăim cu adevărat în

Biserică, în parohie, primim cu toții, prin harul Sfântului Duh, cuvântul care trebu­ie atunci când trebuie (Marcu 13, 11).

c) Prin creativitate: artă, cultură, filozofie, tehnică. Ca enoriași putem aduce lumii idei noi, valori noi și forme noi de expre­sie pe care lumea nu le cunoaște. Mărturia liturgică și iconografică îmbogățesc cultu­ra unei țări. Dar și alte forme de artă, cum ar fi tradițiile populare (cântece, dansuri, poezii, costume) îmbogățesc, de aseme­nea, cultura lumii. Același lucru se poate spune și despre aceia dintre noi care prac­tică o artă ne-liturgică – construcție, pic­tură, muzică, literatură – și care fac să exis­te în lume o formă de frumusețe sau de adevăr „din dragoste pentru Frumos” (vezi festivalul Mitropoliei).

Prin toate acestea, vedem că, pe de o par­te, dinspre lume ne îndreptăm spre Împărăția lui Dumnezeu sfințindu-ne viața și căutând să ne mântuim noi și familia noastră și, pe de altă parte, dinspre Împărăția lui Dumnezeu (la care suntem părtași prin Sfintele Taine) mer­gem spre lume pentru a lucra împreună cu Hristos, Care vrea să salveze lumea. Parohia, o mică parte din taina pe care o reprezintă Biserica și care ne este accesibilă, este o ușă care se deschide în ambele sensuri. Viața noas­tră stă sub semnul Crucii: ea este punctul de întâlnire dintre lume și Împărăția lui Dumnezeu, de aceea Sfântul Apostol Pavel a spus că suntem „răstigniți pentru lume”.

Preot Marc-Antoine Costa de Beauregard Conferință la parohia din Nantes, Franța, 7 aprilie 2013