Rugăciunea, cale spre ÃŽmpărăția Cerurilor

Pentru noi, creștinii, fiecare Sfântă Liturghie este un Paște, o trecere a noastră de la moarte la viață, de la întuneric la lumină, prin Învierea lui Hristos. De aceea, după ce‑L primim pe Domnul Hristos prin Sfânta Cuminecătură, cântăm bucuroși „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată nedespărțitei Treimi închinându‑ne, că Aceasta ne‑a mântuit pre noi”.  

Încă de la căderea lui Adam omul a căutat lumina, dar nu întotdeauna a găsit „Lumina cea adevărată”. Avem ca exemple secolele XVII‑XIX, perioada Iluminismului sau „Epoca luminilor”, cum a mai fost numită, perioadă în care s‑au desfășurat revoluțiile din Europa, America de Nord și America de Sud, și care a avut drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase, prin încercarea de a înlătura dogmele religioase și de a propaga luminarea maselor pe baza experienței proprii, excluzându‑L pe Dumnezeu din ecuație, necultivând Duhul și necăutând adevărata Lumină, ci „luminile”. Doar Unul singur este „Lumină” și nu pot

exista mai multe lumini, pentru că este numai un singur Domn, Domnul nostru Iisus Hristos, Care zice despre El: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”¹.

Omul a pierdut Duhul pentru că a pierdut rugăciunea, care este vorbire cu Dumnezeu. Tot mai mulți oameni se plâng că nu se mai pot ruga sau se roagă în grabă, din pricina mulțimii grijilor de zi cu zi, care fac ca rugăciunea să nu mai pornească din adâncul cugetului, din cămara cea interioară a sufletului și a inimii, cum ne îndemnă Domnul: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă‑te Tatălui tău, care este în ascuns”²…

Iată ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur despre rugăciunea din adâncul sufletului: „Puterea rugăciunii a întrecut puterea focului, a ținut în frâu furia leilor, a destrămat războaie, a oprit lupte, a făcut să dispară furtuni, a alungat demoni, a deschis porțile cerului, a tăiat legăturile morții, a pus pe fugă boli, a risipit defăimări, a ținut în loc tulburarea cetăților, a făcut să dispară nenorocirile venite de sus și cele provocate de om, cu alte cuvinte, rugăciunea a risipit tot ceea ce ne poate înspăimânta. Iar când vorbesc de rugăciune nu mă refer la simpla rostire a rugăciunii, ci la acea rugăciune care izvorăște din adâncul cugetului. Așa cum, chiar de se vor abate asupră‑le mii de vânturi potrivnice, copacii ale căror rădăcini sunt întinse în adâncime nu se frâng, nici nu sunt doborâți, fiindcă rădăcinile le sunt înfipte cu strășnicie în adâncul pământului, întocmai în același chip se întâmplă și cu rugăciunile care se înalță de jos, din adâncul cugetului: înrădăcinate

temeinic, se vor înălța către cer și nicio judecată potrivnică nu le abate din drum. De aceea a spus și profetul: «Din adâncuri strigat‑am către tine, Doamne» (Ps. 129, 1)”³.

Adâncul cugetului despre care vorbește Sfântul Ioan Gură de Aur este de fapt mintea coborâtă în inimă prin rugăciune curată, care, odată ajunsă acolo, cheamă Adâncul: „Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale”⁴, spune psalmistul David. Sfântul Maxim Mărturisitorul, comentând acest verset din psalmi, stabilește o corespondență între mintea și înțelepciunea lui Dumnezeu: mintea ca „adânc”, însă nu ca adânc prin sine, ci ca una ce a fost creată pentru a îmbrățișa Adâncul unic dumnezeiesc, și mintea curată ca „loc al Adâncului”, locul Înțelepciunii divine⁵. Iată „marea taină a capacității minții create de a primi pe Dumnezeu în ea și a însușirii lui Dumnezeu de a Se face încăput de minte”⁶.

Å¢elul omului este unirea cu Dumnezeu, iar pentru a ajunge la unirea cu El trebuie mai întâi să ne curățim mintea de toată grija cea lumească și să redescoperim sau, mai degrabă, să reînvățăm să ne rugăm, pentru că rugăciunea este hrană a duhului și doar prin rugăciune ne iluminăm, pentru că lumina cea adevărată nu vine din afară, precum greșit au înțeles promotorii Iluminismului, ci adevărata lumină vine dinlăuntrul omului unit cu Dumnezeu, al omului „Templu al Duhului Sfânt”⁷.

Așadar, să ne rugăm neîncetat, cum ne sfătuiește Sfântul Apostol Pavel, pentru că rugăciunea este Cale spre Împărăția Cerurilor.

 

† Episcopul Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

 

Note:

1. Ioan 8, 2.

2. Matei 6, 6.

3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre necunoașterea lui Dumnezeu, Editura Herald, p. 130.

4. Psalm 41, 9.

5. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 179, trad. rom. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în P.S.B. 80, EIBMBOR, București, 1983, p. 349.

6. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, „Note” la Ambigua, PSB cit., p. 349.