Rugăciunea, cale spre ÃŽmpărăÅ£ia Cerurilor
publicat in Cuvântul episcopului Timotei pe 16 Aprilie 2013, 02:54
Cu ajutorul lui Dumnezeu, suntem în Postul Sfintelor PaÅŸti, post în care Biserica a rânduit un timp al pocăinÅ£ei, al iertării ÅŸi al împăcării cu aproapele ÅŸi cu Dumnezeu. Timpul pregătirii pentru a primi lumina lui Hristos cel mort ÅŸi înviat nu începe însă doar odată cu Postul Mare, ci odată cu decizia noastră de a ne naÅŸte din nou „din apă ÅŸi din Duh”, iar această pregătire trebuie să fie continuă.
Pentru noi, creÅŸtinii, fiecare Sfântă Liturghie este un PaÅŸte, o trecere a noastră de la moarte la viaÅ£ă, de la întuneric la lumină, prin Învierea lui Hristos. De aceea, după ce‑L primim pe Domnul Hristos prin Sfânta Cuminecătură, cântăm bucuroÅŸi „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinÅ£a cea adevărată nedespărÅ£itei Treimi închinându‑ne, că Aceasta ne‑a mântuit pre noi”.
Încă de la căderea lui Adam omul a căutat lumina, dar nu întotdeauna a găsit „Lumina cea adevărată”. Avem ca exemple secolele XVII‑XIX, perioada Iluminismului sau „Epoca luminilor”, cum a mai fost numită, perioadă în care s‑au desfăÅŸurat revoluÅ£iile din Europa, America de Nord ÅŸi America de Sud, ÅŸi care a avut drept scop crearea unei societăÅ£i „raÅ£ionale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase, prin încercarea de a înlătura dogmele religioase ÅŸi de a propaga luminarea maselor pe baza experienÅ£ei proprii, excluzându‑L pe Dumnezeu din ecuaÅ£ie, necultivând Duhul ÅŸi necăutând adevărata Lumină, ci „luminile”. Doar Unul singur este „Lumină” ÅŸi nu pot
exista mai multe lumini, pentru că este numai un singur Domn, Domnul nostru Iisus Hristos, Care zice despre El: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieÅ£ii”1.
Omul a pierdut Duhul pentru că a pierdut rugăciunea, care este vorbire cu Dumnezeu. Tot mai mulÅ£i oameni se plâng că nu se mai pot ruga sau se roagă în grabă, din pricina mulÅ£imii grijilor de zi cu zi, care fac ca rugăciunea să nu mai pornească din adâncul cugetului, din cămara cea interioară a sufletului ÅŸi a inimii, cum ne îndemnă Domnul: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta ÅŸi, închizând uÅŸa, roagă‑te Tatălui tău, care este în ascuns”2…
Iată ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur despre rugăciunea din adâncul sufletului: „Puterea rugăciunii a întrecut puterea focului, a Å£inut în frâu furia leilor, a destrămat războaie, a oprit lupte, a făcut să dispară furtuni, a alungat demoni, a deschis porÅ£ile cerului, a tăiat legăturile morÅ£ii, a pus pe fugă boli, a risipit defăimări, a Å£inut în loc tulburarea cetăÅ£ilor, a făcut să dispară nenorocirile venite de sus ÅŸi cele provocate de om, cu alte cuvinte, rugăciunea a risipit tot ceea ce ne poate înspăimânta. Iar când vorbesc de rugăciune nu mă refer la simpla rostire a rugăciunii, ci la acea rugăciune care izvorăÅŸte din adâncul cugetului. AÅŸa cum, chiar de se vor abate asupră‑le mii de vânturi potrivnice, copacii ale căror rădăcini sunt întinse în adâncime nu se frâng, nici nu sunt doborâÅ£i, fiindcă rădăcinile le sunt înfipte cu străÅŸnicie în adâncul pământului, întocmai în acelaÅŸi chip se întâmplă ÅŸi cu rugăciunile care se înalÅ£ă de jos, din adâncul cugetului: înrădăcinate
temeinic, se vor înălÅ£a către cer ÅŸi nicio judecată potrivnică nu le abate din drum. De aceea a spus ÅŸi profetul: «Din adâncuri strigat‑am către tine, Doamne» (Ps. 129, 1)”3.
Adâncul cugetului despre care vorbeÅŸte Sfântul Ioan Gură de Aur este de fapt mintea coborâtă în inimă prin rugăciune curată, care, odată ajunsă acolo, cheamă Adâncul: „Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale”4, spune psalmistul David. Sfântul Maxim Mărturisitorul, comentând acest verset din psalmi, stabileÅŸte o corespondenÅ£ă între mintea ÅŸi înÅ£elepciunea lui Dumnezeu: mintea ca „adânc”, însă nu ca adânc prin sine, ci ca una ce a fost creată pentru a îmbrăÅ£iÅŸa Adâncul unic dumnezeiesc, ÅŸi mintea curată ca „loc al Adâncului”, locul ÎnÅ£elepciunii divine5. Iată „marea taină a capacităÅ£ii minÅ£ii create de a primi pe Dumnezeu în ea ÅŸi a însuÅŸirii lui Dumnezeu de a Se face încăput de minte”6.
Å¢elul omului este unirea cu Dumnezeu, iar pentru a ajunge la unirea cu El trebuie mai întâi să ne curăÅ£im mintea de toată grija cea lumească ÅŸi să redescoperim sau, mai degrabă, să reînvăÅ£ăm să ne rugăm, pentru că rugăciunea este hrană a duhului ÅŸi doar prin rugăciune ne iluminăm, pentru că lumina cea adevărată nu vine din afară, precum greÅŸit au înÅ£eles promotorii Iluminismului, ci adevărata lumină vine dinlăuntrul omului unit cu Dumnezeu, al omului „Templu al Duhului Sfânt”7.
AÅŸadar, să ne rugăm neîncetat, cum ne sfătuieÅŸte Sfântul Apostol Pavel, pentru că rugăciunea este Cale spre ÎmpărăÅ£ia Cerurilor.
† Episcopul Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei ÅŸi Portugaliei
Note:
1. Ioan 8, 2.
2. Matei 6, 6.
3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre necunoaÅŸterea lui Dumnezeu, Editura Herald, p. 130.
4. Psalm 41, 9.
5. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 179, trad. rom. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în P.S.B. 80, EIBMBOR, BucureÅŸti, 1983, p. 349.
6. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, „Note” la Ambigua, PSB cit., p. 349.