Adaugat la: 1 Septembrie 2008 Ora: 15:14

A treia ediţie a taberei de Tradiţie şi Spiritualitate Tismana 2008

A treia ediţie a taberei de Tradiţie şi Spiritualitate Tismana 2008

126 de copiii din Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Germania, Finlanda, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România împreună cu 30 de animatori si coordonatori de ateliere au fost împreună în perioada 5-31 iulie 2008 în cadrul celor două serii ale taberei la Tismana.

Prin activităţile organizate în cele două serii ale taberei desfăşurate în perioada 5-17 iulie respectiv 19-31 iulie 2008 organizatorii au dorit să transmită participanţilor informaţii şi cunoştinţe legate de spiritualitatea, tradiţiile şi obiceiurile poporului român.

Atelierele de teatru, artă plastica-modelaj, pictură icoană pe sticlă, lucru manual, dans, muzică, fotografie au permis acestora să creeze şi să îşi descopere calităţi ascunse.

În funcţie de sensibilitate fiecare participant a apreciat în mod diferit activităţile. Unora le-au plăcut cel mai mult drumeţiile pedestre în munţii din împrejurimi, altora să participe la competiţiile sportive, să facă icoane pe sticlă sau să modeleze lutul spun alţii.

Protagoniştii celor doua piese de teatru puse în scenă la Tismana "Tinereţe fără Bătrâneţe şi viaţă fără de moarte" – în prima serie şi o adaptare după o creaţie proprie a copiilor în a doua serie ne-au mărturisit că mai mari emoţii până acum nu au avut.

Întâlnirile copiilor cu Înaltpreasfinţitul Iosif, cu Preasfinţitul Marc Nemţeanul, Maica Siluana Vlad şi Maica Bartolomea au reprezentat pentru copiii momente de bucurie şi dar şi prilej de a căpăta răspuns la întrebările ş i căutările lor.

Unii au plâns când am aprins focul de tabără, au învăţat să se roage pentru prima dată, au cântat la Sfânta Liturghie, s-au spovedit şi s-au împărtăşit. Alţii, încă mai plâng după prietenii făcuţi în tabără.

Toţi însă aşteaptă să treacă anul şi să vină din nou timpul pentru o altă tabără în care speră ei să se întâlnească în aceeaşi formulă.

 

A treia ediţie a taberei de Tradiţie şi Spiritualitate Tismana 2008

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni