Adaugat la: 1 Septembrie 2008 Ora: 15:14

Parohia Ortodoxă Română "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Asti, Italia

Parohia Ortodoxă Română "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Asti, Italia

Cu darul lui Dumnezeu, anul acesta în data de 29 iunie la praznicul "Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel" am avut marea bucurie, ca la hramul comunităţii noastre să avem în mijlocul nostru pe Preasfinţitul Părintele nostru Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în prezenţa a peste 300 de credincioşi împreună cu părintele paroh Cătălin Zaharie şi părintele ierodiacon Calinic.      

Dumnezeu a rânduit ca la această sărbătoare, în cadrul Sfintei Liturghii, şi la recomandarea părintelui paroh, Preasfinţia Sa, să hirotonească întru diacon pe ipodiaconul Paul Porcescu, şi să hirotesească întru ipodiacon pe tânărul Preda Cătălin. "Să ne rugăm ca Dumnezeu să-i întărească în lucrarea la care au fost chemaţi să slujească, ca să devină pildă şi fii de nădejde ai Bisericii noastre străbune".

Am fost bucuraţi şi de prezenţa unor reprezentanţi ai Guvernului Italian, prin persoana domnului Antonio De Bonis prefectul oraşului Asti.

 

Preot paroh Cătălin Zaharie

(ştire preluată de la Departamentul de Informare şi Mass Media al Episcopiei Italiei)

Parohia Ortodoxă Română "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Asti, Italia

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni