Adaugat la: 1 Septembrie 2008 Ora: 15:14

Prima adunare Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Prima adunare Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Miercuri, 18 iunie 2008 în Gavedo (Italia), a avut loc prima Adunare Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Ziua a început cu slujba Te Deum-ului săvârşită de către Preasfinţitul Siluan, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia. După deschiderea lucrărilor adunării, Preasfinţitul Siluan a prezentat darea de seamă pe anul 2007 şi prevederile pentru anul 2008. Apoi s-a trecut la alegerea membrilor, clerici şi laici, pentru Consiliul Eparhial şi a delegaţilor pentru Adunarea Mitropolitană.

După prânz, Preasfinţitul Siluan a prezentat structura teritorială şi administrativă a episcopiei. Episcopia este împărţită în zece protopopiate misionare, având în fruntea lor zece protopopi. Structura administrativă, chiar dacă pe parcurs se vor mai face schimbări, are nouă sectoare împărţite în departamente, unul sau mai multe în fiecare sector. Tot în acest moment, au fost prezentaţi şi responsabilii departamentelor (consilierii eparhiali).

Adunarea s-a terminat cu unele recomandări pastoral-misionare şi administrative. La adunare au participat clerici şi laici din fiecare parohie şi, nu în ultimul rând, subliniem prezenţa Ambasadorului României la Vatican, Excelenţa Sa, Domnul Marius Lazurcă.

Cu această adunare, Episcopia Italiei a mai înaintat un pas. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru aceste daruri şi-L rugăm să-şi reverse harul asupra tuturor celor prezenţi şi asupra celor care ne vor ajuta în demersul nostru!

 

Pr. Ioan Lupăştean,

Consilier Informare şi Mass Media

(Departamentul de Informare, Mass Media şi Relaţii Publice al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei)

Prima adunare Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni