Despre teologie ÅŸi ÅŸtiinÅ£ă în tâlcuirea învăÅ£ăturii sfântului Siluan Athonitul de către ucenicul său, arhimandritul Sofronie - Partea I

Întâlnirea dintre teologie ÅŸi ÅŸtiinÅ£ă apare firesc astăzi în preocupările oricui se nevoieÅŸte a desluÅŸi, pentru propria nevoie de mântuire, cum Îl poate trăi pe Hristos într-o lume care, începând cu modernitatea, se arată formatoare ÅŸi formatatoare prin prisma cunoaÅŸterii de tip tehno-ÅŸtiinÅ£ific. Pentru creÅŸtin viaÅ£a în Hristos nu este o simplă aventură morală, ori o eventuală achiziÅ£ionare de cunoÅŸtinÅ£e despre Dumnezeu, ci act de viaÅ£ă ÅŸi adevărată devenire existenÅ£ială pe urmele ÅŸi în împărtăÅŸire din viaÅ£a „Celui ce este”. Din nevoia de a identifica ce ÅŸi cum ÅŸi cu ce eficienÅ£ă duhovnicească participă la viaÅ£a noastră în Hristos apare limpede exigenÅ£a de a învăÅ£a cum să ne raportăm, prin prisma teologiei, la aspectele care Å£in de universul cultural în interiorul căruia trăim. Miza demersului este încercarea nu numai de a nu-L rata pe Hristos prin investirea noastră greÅŸită în lucruri perisabile, ci a reuÅŸi chiar să profităm teologic de bogăÅ£iile culturilor lumii în propria noastră devenire. Devenirea teologică nu este însă produsul intelectului uman. Ea implică un efort al fiinÅ£ei întregi ÅŸi provoacă în om o ardentă căutare de înÅ£elegere. MărturiseÅŸte în acest sens arhimandritul Sofronie, raportându-se la învăÅ£ătura sfântului Siluan:

 

„Contactele cu stareÅ£ul mi-au întărit convingerea că înaintea unui creÅŸtin credincios, înaintea unui sfânt ascet se deschid limitele posibilităÅ£ii omeneÅŸti. Înaintea lui se ridică de o urgenÅ£ă excepÅ£ională toate problemele existenÅ£ei umane: problema vieÅ£ii ÅŸi a morÅ£ii, problemele libertăÅ£ii ÅŸi ale creaÅ£iei, sensul vieÅ£ii ÅŸi al suferinÅ£ei; problemele relaÅ£iei dintre credinÅ£ă ÅŸi cunoaÅŸtere, dintre lege ÅŸi har, dintre veÅŸnicie ÅŸi timp, [...] Dumnezeu ÅŸi relaÅ£iile Sale cu lumea ÅŸi cu omul […].”¹

 

Aceste probleme implică o plonjare într-un „laborator” al vieÅ£ii experimentale lăuntrice prin care sufletul tatonează întru înÅ£elegere taina creaÅ£iei, a lumii, a omului, a lui Dumnezeu ÎnsuÅŸi, din care doreÅŸte să se împărtăÅŸească. Una este însă cercetarea ÅŸtiinÅ£ifică, prin care mintea condusă logic obligă natura să se dezvăluie înÅ£elegerii conform unei anume paradigme – viziuni proiectate asupra lumii, ÅŸi altul este efortul duhovnicesc de încordare în a prinde în viaÅ£a ta ceea ce Dumnezeu ÎnsuÅŸi doreÅŸte să pună ÅŸi care depăÅŸeÅŸte pe om ca putere de înÅ£elegere:

 

„ExperienÅ£a marilor asceÅ£i ne arată că toate aceste probleme, toate marile teze dogmatice se înfăÅ£iÅŸau înaintea lor, dar în condiÅ£ii deosebite, esenÅ£ial diferite de cele în care se exercită activitatea ÅŸtiinÅ£ifică. Mintea omenească e condusă de Duhul lui Hristos spre cunoaÅŸterea lui Dumnezeu, spre o cunoaÅŸtere existenÅ£ială, astfel încât însuÅŸi cuvântul cunoaÅŸtere nu desemnează aici o asimilare intelectuală abstractă, o înÅ£elegere raÅ£ională, ci intrarea în sfera existenÅ£ei divine, o împărtăÅŸire de FiinÅ£ă.”²

 

Călăuza omului este deci harul lui Hristos prin teologhisirea lăuntrică dată în om de Duhul Sfânt. Prin el realitatea se dezvăluie altfel decât ar îngădui competenÅ£ele (strict) omeneÅŸti. De aceea sfântul Siluan, tâlcuieÅŸte arhimandritul Sofronie, afirmă distincÅ£ia fundamentală între gestul cunoaÅŸterii ÅŸtiinÅ£ifice ÅŸi al celei teologice :

 

„Când spunem că în faÅ£a ascetului creÅŸtin se deschid toate orizonturile posibilităÅ£ilor omeneÅŸti, când vorbim despre plinătatea experienÅ£ei creÅŸtine, adică despre o experienÅ£ă umană universală, n-avem în vedere experienÅ£a diverselor profesiuni, domeniul cunoÅŸtinÅ£elor ÅŸtiinÅ£ifice sau al diverselor condiÅ£ii ÅŸi situaÅ£ii familiare, sociale sau al diferitelor vârste, ÅŸi aÅŸa mai departe. Nu. Vorbim despre posibilitatea omului de a face experienÅ£a adâncului căderii, a căinÅ£ei ÅŸi a învierii în Hristos. ExperienÅ£a profesiunilor, a cunoaÅŸterii ÅŸtiinÅ£ifice, a condiÅ£iilor sociale Å£ine de planul existenÅ£ei temporale, empirice; experienÅ£a mântuirii ÅŸi a învierii în Hristos e experienÅ£a veÅŸniciei. În prima experienÅ£ă suntem în prezenÅ£a unei fragmentări extreme ÅŸi a unei diversităÅ£i indefinite; în cea de-a doua se manifestă asemănarea omului cu Dumnezeu ÅŸi unitatea fiinÅ£ială a neamului omenesc.”³

 

(va continua)

 

Pr. Răzvan Ionescu, Paris

 _______________________

Bibliografie: 1. Arhimandritul Sofronie, ViaÅ£a ÅŸi învăÅ£ătura stareÅ£ului Siluan athonitul scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie, ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 238; 2. Ibidem, p. 238; 3. Ibidem, p. 238.